Pivniţa lui Drăgan

1491

Pe dealul „Grădini”, din com. Săcelu, la poalele Pădurii, nu cu mulţi ani în urmă, a existat o aşezare omenească izolată de vatra satului, în care, ani de-a-rândul, a vieţuit o familie, care s-a gospodărit ca nimeni alta, fără să ducă grija zilei de mâine.  Am cunoscut-o de mic copil, căci părinţii mei aveau proprietate prin apropierea locuinţei acesteia.

Familia se numea Ioniţă Drăgan (Ciucău) care, împreună cu soţia sa, Lina, ani de-a rândul a vieţuit şi s-a gospodărit mult mai bine decât alte familii, căci nu duceau lipsă de nimic. De cu toamnă această familie măcina, la mori de apă, porumb şi grâu, iar din făina rezultată îşi plămădeau pâinea, mălaiul şi mămăliga hranei zilnice.
Parcă şi acum, când privesc cu resemnare acele meleaguri, mă cuprinde o melancolie iremediabilă.  Şi, Doamne ce bine şi ce frumos mai era pe atunci, căci câmpurile erau pline de viaţă, nu ca acum acoperite de bălării şi mărăcinişuri, ci erau cultivate cu grâu, porumb, secară, ovăz sau duceau în spate plantaţiile de pomi fructiferi şi viţă de vie.
Şi pentru că părinţii mei aveau, prin apropierea pivniţei lui nenea Ioniţă Drăgan, o curea de pământ, tatăl meu, care era învăţător, ne lua, în timpul său liber, la muncă. Şi sincer să fiu, pe acele timpuri pământul era muncit cu multă migală, iar şcoala era cu adevărat şcoală, căci absolvenţii de 4 sau 7 clase aveau o pregătire temeinică şi un comportament ireproşabil. Mi-amintesc cu nostalgie de una din zilele toride de vară, pe când eram copil şi tata ne-a luat la recoltarea cerealelor. Fiind foarte cald ni s-a făcut o sete cumplită, iar apa din vasele noastre devenise atât de caldă, că nu ne putea domoli setea. Prin apropierea noastră se afla dada Lina lui Drăgan, care supraveghea un cârd de curci.
Tata a rugat-o să meargă şi să ne aducă un urcior cu apă rece, că-i supraveghem noi curcile.
Dânsa i-a ascultat rugămintea şi după un timp s-a întors la noi cu o oală mare, de circa 5 l, în care era nu apă, ci liveji, o băutură răcoritoare, preparată din mere şi pere sălbatice, amestecate cu apă potabilă, care, după o perioadă de fermentare, se transforma în liveji.  Am băut cu toţii acea băutură răcoritoare şi ne-a, potolit setea. Acest lucru nu-l voi uita în tot cursul virţii mele. Familia Drăgan Ioniţă şi Lina a trecut în lumea veşnică, iar casa în care locuiau a dispărut fără urmă; în locul căreia şi pretutindeni, acele locuri s-au acoperit cu tot felul de mărăcinişuri.
Această familie a trăit şi-a vieţuit izolată de restul satului şi nu ducea lipsă de nimic, căci deţinea bovine, ovine, porcine şi păsări de tot felul, iar în zisul beci ţinea putina cu varză şi cu tot felul de murături, butoaiele cu ţuică şi cu vin. Erau nişte oameni atât de gospodari, încât nu duceau lipsă de nimic. În apropierea pivniţei şi-a amenajat o fântână cu cumpănă, care-i asigura apa necesară familiei şi oricărui trecător.
Şi, Doamne, ce bine mai era, căci oamenii erau credincioşi şi dădeau dovadă de calităţi umane deosebite: onestitate, sinceritate, corectitudine, ajutor reciproc, care, cu recerea timpului s-au demodat, au dispărut cu desăvârşire. În acele vremi porţile şi uşile locuinţei nu aveau încuietori ca în zilele noastre, iar dacă un om trecea călător prin acele locuri, putea să intre şi să-şi potoleacă setea cu o cană de vin sau de ţuică, după care închidea uşa şi poarta şi-şi continua drumul. Nu ştiu dacă pretutindeni se proceda la fel, căci şi în acele timpuri, cu sute de ani în urmă, existau oameni de rea credinţă, dar erau cazuri mult mai rare.
Fie ca biserica, şcoala, societatea şi familia să conlucreze şi să-şi aducă contribuţia  corespunzătoare la stoparea şi stârpirea unor manifestări negative din comportamentul tinerimii zilelor noastre, a oamenilor, în general.
Prof. Bărăscu Alexandru -Săcelu-

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here