Piţurcă face trimiteri la ,,depresia fotbalistică”, după eşecul de la Giurgiu

958

Universitatea Craiova continuă prestaţiile de coşmar în deplasare. Trupa pregătită de Victor Piţurcă a fost învinsă de Astra (1-0), la Giurgiu, şi tremură, în continuare, pentru poziţia de play-off. Probabil că managerul Universităţii aşteaptă cu nerăbdare pauza competiţională pentru a încerca să dea o altă faţă echipei. Piţurcă a recunoscut că s-a hazardat în declaraţii când a spus că Universitatea poate lua titlul de campioană. De la începutul returului, Craiova nu a câştigat în deplasare, fie că vorbim de jocul cu Astra, care a trecut acum pe primul loc, fie că a evoluat la Sepsi, Chindia sau Clinceni. Unicul gol al meciului de duminică a fost înscris de Alibec (`50), după o eroare mare a lui Bălaşa. Craiova, care controlase până atunci ostilităţile, s-a pierdut într-un joc încâlcit, care nu a adus prea multe faze de poartă. Cea mai mare ocazie a vizitatorilor a fost irosită de Bărbuţ, în minutul 81. Juveţii sunt la 6 puncte de liderul Astra, şi la 5 puncte de ieşirea din play-off. După meci, antrenorul Universităţii, Victor Piţurcă, a declarat că Universitatea a pierdut încă un joc pentru că nu a ştiut să fructifice şansele avute. Antrenorul a mai spus că elevii săi nu au ştiut nici să reacţioneze după golul încasat, şi nu e prima dată când se întâmplă acest lucru.,,Nu știu dacă se poate vorbi de o criză. Fotbalul se joacă pe goluri. Trebuie să marchezi goluri. Și a doua repriză a fost controlată tot de noi până când am primit acel gol stupid. Pe urmă am intrat într-o depresie din asta, să o numesc fotbalistică, și totul era cam la întâmplare. Repet: fotbalul se joacă pe goluri. Nu a fost vorba de ritm aici. Ce, a avut cumva Astra vreun ritm? Nu a avut niciun ritm! Astra s-a apărat și a scăpat pe contraatac, cum a făcut de obicei în ultimul timp. A fost vorba de circulația mingii, de circulația jucătorilor, de pasa finală și de valoare, ca să finalizezi fazele astea. În prima repriză am avut o mișcare bună, am avut oportunități să marcăm și n-am făcut-o. Astrei trebuie să-i marchezi gol. Dacă nu o faci sunt ei la timonă, chiar dacă sunt echipa care se apără. Concluzia este una singură: jucăm, ne dominăm adversarul, dar nu marcăm. Când pierde echipa nu sunt mulțumit de niciun jucător, e clar lucrul ăsta. Ivan a avut o problemă noaptea trecută, probabil el ar fi fost titularul, l-am băgat așa bolnav cum era, dar se pare că nu a avut efect“, a spus Piţurcă. Managerul Ştiinţei a mai declarat că îşi va creiona o strategie pentru pauza de iarnă după confruntările cu Voluntari şi FCSB. ,,Nu sunt nervos, sunt supărat că am pierdut. M-am obișnuit cu înfrângerile acum, de când sunt la Craiova, așa că nu mai sunt nervos. N-am creionat nicio strategie! Mai sunt ăstea două jocuri și trebuie să scoatem cât se poate din ele. Primul joc e cu Voluntariul și trebuie să-l câștigăm. Pe urmă mai avem un meci (cu FCSB, în deplasare – n.r.) și vom vedea ce se va întâmpla. Vom creiona, dacă va fi cazul, ceva pentru viitor“, a conchis Pițurcă.

Mateiu: ,,Nu e normal ce se întâmplă”
Revenit printre titulari, mijlocaşul Alex Mateiu a declarat că oscilaţiile de formă ale Craiovei sunt îngrijorătoare. Fotbalistul Universităţii a mai spus şi că echipa sa nu merita să piardă, iar juveţii au un potenţial mult mai mare.
„Avem victorie, vine iarăși înfrângere, apoi din nou joc bun, nu-i normal. Craiova trebuie să strângă multe victorii! Trebuie să ne batem sus, să câștigăm campionatul. E păcat că nu marcăm. Ne-am dorit foarte mult, în prima repriză am avut o evoluție senzațională. Nici nu mă gândeam la pauză să nu câștigăm, mă așteptam să ne impunem lejer. După pauză am primit un gol incredibil de ușor, pe o prostie de-a noastră. Apoi s-a schimbat soarta meciului, ei au mai scăpat de două ori pe contraatac… Dar nu cred că a fost normal rezultatul ăsta. Eu zic că am făcut un meci bun și nu meritam să pierdem. Normal că suntem supărați. Vin meciuri din trei în trei zile și două zile ești fericit, iar după iarăși ești supărat. Nu-i normal. Trebuie să câștigăm meci după meci, să legăm multe victorii. Avem un lot valoros și toți care intrăm ne facem treaba. Avem echipă să luăm campionatul, nu doar de play-off“, a afirmat Mateiu.

Astra Giurgiu – Universitatea Craiova: 1-0 (0-0)
Astra: Lazar – Graovac, Tamaş, Dima, Radunovic – Gheorghe (71, Răduț), Crepulja, Simion (86, Dandea), Enache (77, David Bruno) – Budescu – Alibec.
Craiova: Popescu – Vlădoiu, Bălaşa, Acka, Vătăjelu – Cicâldău, Mateiu (82, Ivanov), Bancu – Zakaric (69, Bărbuț), Roman, Mihăilă (69, Ivan)
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here