Piţian: „Avem lapte praf pentru tot anul”

384

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj are pe stoc lapte praf suficient pentru a acoperi solicitările din acest an. Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj spune că în martie au intrat în stoc 6.800 de cutii cu lapte praf, iar la începutul lunii iunie alte 5.700.

În această lună au beneficiat de lapte praf gratuit 137 de bebeluşi din judeţul nostru, iar în luna mai 128. Din fericire, DSP Gorj are pe stoc câteva mii de cutii cu lapte praf, astfel că nu vor mai exista probleme în distribuirea acestuia. „Avem lapte praf pentru tot anul. În luna martie ne-au intrat 6.800 de cutii, iar la începutul lunii iunie încă 5.700. Din acestea s-au distribuit până în prezent în jur de 2.500”, explică Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

Criterii de acordare a laptelui praf
Potrivit legislaţiei în vigoare, laptele praf este distribuit numai pe criterii medicale, pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni ale căror mame prezintă contraindicaţii ale alăptării (boli grave: TBC pulmonar activ, neoplazii, caşexie, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficienţă renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, mamă infectată cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticoagulante, radioizotopi, eclampsie).
În plus, vor beneficia de lapte praf copiii ale căror mame au decedat şi copiii instituţionalizaţi sau daţi în plasament. Prescrierea laptelui praf se va face gratuit, pe reţetă, de către medicul de familie. Fiecare bebeluş primeşte câte opt cutii pe lună.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here