Pisc a pasat fin cârma SE Rovinari

795

Ion Pisc rămâne campat doar la Sucursala Turceni a CEO, deşi acesta a condus atât SE Turceni, cât şi SE Rovinari, însă din septembrie 2015. Asta pentru că, recent Laurenţiu Ciurel l-a promovat, prin intermediul Directoratului, în fosta funcţie de la Rovinari a lui Pisc pe Iosif Chirca, fost director tehnic aici şi, după cum relatează presa locală, fin al managerului CEO. “În urma încetării raporturilor de muncă ale d-lui Diţescu Corneliu, în temeiul art. 55, litera b) din Codul muncii (cu acordul părţilor), prin hotărâri de Directorat, dl. Director Ion Pisc coordonează doar activitatea Sucursalei Electrocentrale Turceni, cu delegare, până la data de 30.11.2015. Activitatea Sucursalei Electrocentrale Rovinari este coordonată, în această perioadă, de către dl. Director Iosif Chirca, care are toate prerogativele unui director de sucursală”, se arată într-un comunicat, de vineri, al CE Oltenia, fără precizarea că aproape o lună şi jumătate nu s-a văzut necesitatea luării unei astfel de măsuri. De altfel, comunicarea survine după ce Gorjeanul a relatat, săptămâna trecută, la rubrica Gura Târgului că Diţescu ar fi plecat din SE Turceni cu 16 salarii compensatorii, fapt acceptat tacit de sindicate. Acest lucru a fost, tot acum, contestat de conducerea companiei, care a simţit nevoia să-l uşureze pe Pisc de SE Rovinari.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here