Un bărbat de 51 de ani, din Ţicleni, a fost acroşat de un autoturism în timp ce se deplasa ca pieton pe DJ 675, şoferul părăsind apoi locul accidentului. Atât pietonul, cât şi şoferul, identificat ulterior de poliţişti, au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar dacă în cazul celui din urmă rezultatul a fost negativ, în cazul bărbatului de 51 de ani a rezultat o concentraţie de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 23 septembrie, Poliția Orașului Țicleni a fost sesizată direct de către un bărbat de 51 de ani, din localitate, cu privire la faptul că în dimineaţa aceleiaşi zile, în timp ce se deplasa ca pieton D.J. 675, a fost acroşat de un autovehicul al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat conducătorul auto. Acesta a fost depistat pe raza localităţii de domiciliu, iar cu ocazia testării cu aparatul etilotest s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, în acest caz, a fost testat şi pietonul, rezultatul fiind de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală şi părăsirea locului accidentului.
R.L.