Pieton accidentat lângă spital

147

Un târgujian în vârstă de 74 de ani a fost rănit ieri într-un accident de circulaţie produs chiar lângă Spitalul 700. Bătrânul se deplasa ca pieton când a fost accidentat de un autoturism al cărui şofer a virat la stânga fără a se asigura.


Accidentul de circulaţie s-a produs în dimineaţa zilei de ieri, la ora 07:50, pe str. 23 August din municipiul Târgu-Jiu. Poliţiştii Biroului Rutier care au efectuat cercetarea la faţa locului au stabilit că un bărbat în vârstă de 70 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe str. 23 August, la schimbarea direcţiei de deplasare prin viraj la stânga, pentru a intra în parcarea Spitalului 700, nu s-a asigurat corespunzător şi a acroşat un alt târgujian, în vârstă de 74 ani, din municipiu, care se deplasa ca pieton.
“Pietonul a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la o unitate medicală pentru investigaţii şi acordare de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii rutieri continuă acum cercetările pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.
Roxana Lupu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here