Petrescu are câtPC 10%

460

DSCN0303Ilie Petrescu nu crede în sondajul dat publicităţii de PSD, şi recunoscut de primarul comunei Bustuchin, Ion Ciocea. Şeful PC Gorj a declarat astfel că sondajul în cauză este o făcătură mai ales că organizaţia pe care o conduce s-ar situa, de fapt, undeva la 10%. Petrescu a încercat să îşi demonstreze spusele spunând că Partidul Verde, care apărea în mod uimitor în sondaj, se află în totalitatea sa la PC Gorj.

“Partidul Conservator, în acest cadru al ACD, este pe o poziţie foarte bună şi vă spun că este în jurul a 10%. Nu avem zero, lipseşte un unu în faţă. Aritmetic, 10% reprezintă cam 12.500 de voturi. În jur de 123.000 de voturi le luăm, voturi exprimate. Dacă faci socoteala, PC-ul adună per total vreo 9000 de voturi numai în partea Jiului unde era colegiul de senat. Numai din Motru aducem vreo 2000 de voturi, ca în 2008. Acest sondaj de opinie rămâne, din punctul meu de vedere, doar o provocare a presei, sub aspectul unor lucruri pe care trebuie să le aşezăm noi”, a declarat Petrescu. Liderul PC Gorj consideră, de asemenea, că USL-ul va avea maturitatea politică să depăşească acest hop pe care “fiecare dintre noi trebuie să îl luăm ca atare”. “Nu este o chestie de alarmă, să ne temem că acest sondaj ar reflecta realitatea. Alegerile reprezintă de fapt alt tip de vot. Acest sondaj reprezintă doar partea subiectivă a lucrurilor”, a menţionat şeful PC Gorj. “ACD-ul este forţa după PSD, în Gorj”, a conchis Petrescu.

A.STOICA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here