Peste o mie de pachete cu carne pentru târgujienii săraci

222

dir.protectie sociala facuta de mineDe ieri, la cluburile vârstei a III-a din municipiul Târgu-Jiu, Direcţia Publică de Protecţie Socială împarte pachete cu hrană pentru pensionarii cu venituri sub 400 lei,

pentru cei care primesc ajutor social şi pentru cei care iau masa la Cantina de Ajutor Social. Autorităţile locale au pregătit spre distribuţie 1.500 de pachete, iar cei care vor să le ridice trebuie să se prezinte cu actul de identitate la locurile de distribuţie. Pachetele cu hrana de bază pentru pregătirea mesei de Crăciun conţin: cârnaţi de casă, carne tocată de porc, şunculiţă şi costiţă afumată, piftii şi untură.

“Miracolul Crăciunului” şi “Un brăduţ în fiecare casă”
Astăzi la Clubul nr. 4 din Târgu-Jiu, începând cu orele 18 are loc cea de-a IX-a ediţie a “Miracolului Crăciunului”. Prin acest eveniment se doreşte recrearea atmosferei din ajunul Sărbătorii Sfinte, printr-o expoziţie de icoane şi ornamente specifice, colinde, precum şi diferite preparate culinare: plăcinte, cozonaci de post, colaci, nuci, mere, vin fiert. De altfel, bunicii şi nepoţeii care vor fi acolo îl vor putea vedea şi pe Moş Crăciun. Tot astăzi, primarul municipiului, Florin Cârciumaru va merge în casele a 30 de familii defavorizate pentru a le oferi un brăduţ împodobit şi un coş cu alimente. Acţiunea face parte din cadrul programului “Un brăduţ în fiecare casă”. Primăria Târgu-Jiu promite că anul se va încheia aşa cum s-a obişnuit de ceva vreme încoace, cu Revelionul Solidarităţii, care, în noaptea dintre ani, va fi la cea de-a IV-a ediţie. Petrecerea va avea loc la cantina unui liceu din municipiu, acolo unde vor fi aşteptaţi copii orfani şi persoanele fără adăpost şi cu o situaţie materială precară.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here