Pe birourile angajaţilor de la diverse compartimente ale Primăriei Târgu-Jiu au ajuns, în primul semestru al acestui an, nu mai puţin de 24.789 de documente înregistrate la Centrul pentru Informarea Cetăţenilor.
Dintre acestea, 18.165 au fost soluţionate favorabil, 97 parţial favorabil, 558 nefavorabil, 4.101 au fost documente interne, iar 1.868 sunt în curs de rezolvare. Chiar dacă personalul primăriei şi-a dat silinţa pentru soluţionarea problemelor cetăţenilor, 340 dintre aceştia s-au prezentat în audienţe solicitând rezolvarea unor probleme către alte unităţi din subordinea Primăriei Târgu-Jiu: Serviciul Gospodărie Comunitară 125; Direcţia Urbanism şi Amenajarea Teritoriului 25; Direcţia Tehnică 17; Direcţia Resurse Umane 10; Compartimentul îndrumare asociaţii de proprietari 15; Altele 148 (Concesionări, Poliţia Locală, probleme personale). Cetăţenii prezenţi la audienţe au solicitat locuinţe, locuri de muncă, amenajarea parcurilor şi a spaţiilor verzi aferente blocurilor de locuinţe, ajutor social, utilităţi. În cadrul audienţelor organizate pentru rezolvarea solicitărilor adresate pe probleme legate de legile fondului funciar s-au prezentat în semestrul I din 2017 un număr de 146 de persoane ale căror probleme au fost supuse analizei comisiei locale.
Dintre documentele înregistrate de la instituţii ţi autorităţi publice, un număr de 31 sunt de la Consiliul Judeţean Gorj (22 favorabil, 9 intern), 112 de la Instituţia Prefectului Gorj (62 rezolvate favorabil, 50 intern), şi 34 de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj (30 rezolvate favorabil, 4 intern).
Telefonul 984, apelat de 1.342 de ori
Centrul pentru Informarea Cetăţenilor răspunde şi de gestionarea sesizărilor adresate la Telefonul Cetăţeanului – 984, prin preluarea mesajelor şi transmiterea acestora la serviciile de specialitate. La acest telefon au fost înregistrate în primele şase luni ale acestui an un număr de 1.342 de propuneri şi sesizări. 329 dintre acestea erau legate de atribuţiile Serviciului Gospodărie Comunitară, 543 au fost transmise către SC Edilitara, 195 au ajuns la SC Aparegio, Direcţia Tehnică a primit 189, iar Poliţia Locală 65. Cele mai multe înregistrări primite la Telefonul Cetăţeanului sesizează apariţia unor disfuncţionalităţi la iluminatul public – becuri arse în diverse zone ale oraşului care au fost rezolvate în cel mult 24 de ore, defecţiuni la sistemul de iluminat stradal şi montarea unor lămpi în anumite zone ale oraşului, solicitarea intervenţiei compartimentului de gestionare a câinilor fără stăpân, sesizări cu privire la executarea unor lucrări de construire fără autorizaţiile necesare, indicatoare de circulaţie rupte sau căzute, asfaltarea şi plombarea gropilor din carosabil, solicitări pentru cosirea ierbii sau toaletarea copacilor şi a gardului viu, disconfort din cauza muzicii de la terase şi restaurante, maşini abandonate ori parcate în locuri nepermise.
Izabella Molnar