Peste 1.300 de semnături la petiția lansată pentru oprirea defrișărilor din pădurea Drăgoieni

1352

Mișcarea Fridays for Future Romania a lansat în urmă cu aproximativ o lună de zile o petiție pe platforma online Declic pentru salvarea pădurii Drăgoieni, supusă defrișărilor.
Până joi, peste 1.370 de oameni deja semnaseră petiția, iar Mihnea Teodor Popescu, coordonatorul local a transmis un comunicat de presă prin care aduce în atenția locuitorilor din Târgu-Jiu și nu numai faptul că Romsilva deja a înaintat o adresă publică celor care au lansat petiția de salvare a pădurii Drăgoieni, însă reprezentanții Fridays for Future Romania merg mai departe cu campania și vor să tragă un semnal de alarmă, în primul rând, pentru autoritățile județene.
,,Totuși, există mai multe aspecte care nu pot fi trecute cu vederea în cazul de față. În primul rând, observăm că Romsilva recunoaște că au loc tăieri de stejari seculari (cu vârsta aproximativă de 125 de ani). Așa cum am precizat în petiția noastră, considerăm că aceasta e o pierdere dureroasă pentru patrimoniul natural al județului. Importanța deosebită a copacilor bătrâni pentru sănătatea ecosistemului și, în special, pentru faună este o realitate studiată și înțeleasă de oamenii de știință din domeniu, care susțin că este nevoie de politici de management forestier care să restabilească și să protejeze pădurile de copaci seculari. Menționăm că petiția noastră nu se referă doar la zona de agrement, ci la protejarea întregii suprafețe forestiere aflată la sud de DN67, și nu am insinuat că s-ar fi efectuat tăieri în aceeași zonă în care s-au făcut acțiunile de ecologizare. Dacă a existat această confuzie în spațiul public, s-a datorat faptului că cele două unități amenajistice nu sunt delimitate și pădurea e privită de oameni ca un corp unitar, având, de altfel, aceeași alcătuire.
Tocmai din acest motiv, întrebăm Romsilva care au fost criteriile care au făcut posibilă încadrarea u.a. 173B în Categoria funcțională 1.4.a, dar nu și a u.a. 173A (care acum suferă defrișările). De asemenea, dorim să știm, concret, care au fost procedurile ce au presupus și obținerea avizelor de mediu ce au stat la baza O.M. 251/03.04.2017, prin care s-a aprobat defrișarea. Ne interesează în special dacă s-au făcut studii care să evalueze impactul exploatării asupra biodiversității, în special asupra bogatei faune a pădurii. Totodată, s-a vehiculat de către Romsilva ideea susținerii transformării u.a. 173B într-o pădure-parc, dacă autoritățile locale vor dori acest lucru. Considerăm că această idee va avea consecințe nefaste pentru faună, deoarece va duce la o intensificare a prezenței antropice în pădure, iar aceasta va ajunge să găzduiască evenimente perturbatoare fonic. Astfel, dacă una dintre unitățile amenajistice va fi defrișată, iar cealalți puternic antropizată, animalele nu vor mai avea niciun spațiu în care să migreze. (…)
Considerăm că problema fundamentală o reprezintă modul autorităților de a privi pădurea doar prin prisma economiei, reducând medii de viață la statutul de resurse. Întrucât ne aflăm în plină criză climatică, înaintea oricărui profit ar trebui să se situeze în lista priorităților sustenabilitatea și protejarea mediului înconjurător. Ne menținem poziția și revendicările, cerem acces la avizele de mediu și intenționăm să depunem semnăturile la Instituția Prefectului în viitorul apropiat”, se arată în comunicatul transmis de către coordonatorul local al Fridays for Future Romania.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here