Personalităţi gorjene în tablete argheziene (VIII)

96

Ep. VIII. CALOTESCU NEICUCel mai apropiat de poet şi ca vârstă şi ca aspiraţii scriitoriceşti, dintre condeierii gorjeni ai vremii, a fost C. AL. CALOTESCU-NEICU, „Nababul” din Broştenii Gorjului, vizitat, împreună cu alţi scriitori din cercul „Ramurilor”, cu prilejul Şezătoarei de la Târgu-Jiu din 1 iunie 1929. Născut în 1888 în satul Turcenii de Jos, situat pe partea dreaptă a Jiului, ca fiu al marelui latifundiar din partea locului Constantin Alexandru Calotescu, viitorul epigramist şi-a făcut studiile la Craiova (poate şi la Turnu-Severin), urmând apoi Facultatea de Drept şi Litere din Bucureşti, însuşindu-şi o aleasă cultură şi fiind un recunoscut poliglot (a tradus din nuvelele lui Guy de Maupassant, vol. „Amintiri”, apărut în Editura „Ramuri”).

Stabilit, în urma căsătoriei, în satul Broşteni (comuna Izvoarele), la una din proprietăţile tatălui său, dar de pe partea stângă a Jiului, C. Al. Calotescu-Neicu şi-a ridicat, relativ în scurt timp, un conac de toată frumuseţea cu specific arhitectural tradiţional, pe o rarişte de deal, înconjurat de o deasă pădure de stejar, străjuind însă o privelişte minunată. Aici, în tihna familiei, proprietarul de pământuri, izlazuri şi păduri şi-a împărţit timpul între treburile gospodăriei şi creaţia literară, primind vizitele unor importanţi oameni ai vremii şi scriitori (Nicolae Iorga, Simion Mehedinţi, Ion Dongorozi, C.S. Făgeţel, Tudor Arghezi, Jean Bărbulescu, Şerban Leoveanu…).
A debutat în 1914 cu o culegere de schiţe şi povestiri „Crucea dragostei” şi a colaborat la unele publicaţii, precum „Vatra” (scoasă la Craiova în colaborare cu C.Ş. Făgeţel şi Ion Dongorozi), „Neamul Românesc” (scos de N. Iorga), „Tribuna” (Arad), „Cosânzeana” (Orăştie), „Flacăra”, „Ilustraţiunea” ş.a.
Apropiindu-se mai mult de cercul scriitorilor olteni, a contribuit cu fonduri pentru editarea „Ramurilor” şi „Arhivelor Olteniei”, fiind un apropiat colaborator şi al Teatrului naţional din capitala Băniei. Unii actori de aici, precum Remus Comneanu, susţineau adevărate recitaluri din creaţia epigramatică a amfitrionului din Gorj, alţii veneau, invitaţi cu trupa, să joace diferite piese de teatru la conacul din Broşteni, cu diferite prilejuri, îndeosebi la unele sărbători.
Recunoscut îndeobşte drept unul din cei mai de seamă epigramişti ai vremii, îndeosebi după apariţia, în 1930, la „Cartea Românească” din Bucureşti, a volumului de „Epigrame”, C. Al. Calotescu-Neicu a editat, la aceeaşi editură, în colaborare cu N. Crevedia, „Antologia Epigramei Româneşti” (1933), foarte apreciată de cercurile literare ale vremii şi bucurându-se de o reeditare în 1934.
Antologatorii au dovedit o bună cunoaştere a literaturii române de acest gen, inserând aici autori recunoscuţi îndeobşte, de la Antioh Cantemir, Al. Macedonski, A.C. Cuza, D. Teleor la Cincinat Pavelescu, Radu D. Rosetti, Sofronie Ivanovici, I. Ionescu-Quintus, Constantin Râulec, I. C. Popescu-polyclet, mardan, E. Lobod, Minescu, Al. O. Teodorescu ş.a.
Specia epigramei începuse a prinde în literatura română încă din prima jumătate a secolului trecut, publicaţiile umoristice fiind încă de pe vremea lui Caragiale căutate şi citite pentru spiritul lor inteligent, sancţionatoriu, benefic în general în viaţa culturală românească.
Spre pildă, de la „Antologia Epigramei Româneşti” din 1933 până la „Antologia Epigramei Româneşti” din 2007, ediţia a doua, realizată de George Corbu, Valerian Lică şi George Zarafu , este de fapt un parcurs organic, pe care umorul românesc îl oglindeşte vizând atitudini, moravuri, obiceiuri, instantanee caracterologice, caracteristice societăţii româneşti, fie în gratuitatea estetică a genului, fie sub deviza celebră a antichităţii latine „Ridendo castigat mores”… Oare nu latinii îşi asumau, cu orgoliu, crearea genului satiric – Satira tota nostra est / Satira în întregime ne aparţine – , faţă de feniul Greciei antice care excela în scrierile filosofice şi tragedie.
Apropiat de interesele scriitorilor olteni, Calotescu-Neicu va publica la editura craioveană, în 1935, alte cărţi de „Epigrame” şi „Sburături” (în colecţia „Pământ şi suflet românesc”, respectiv „Uniunea Scriitorilor Olteni”).
Constituită la 21 martie 1937 în cadrul „Adunării Generale a Scriitorilor Olteni”, Societatea Scriitorilor Olteni, prezidată de C. Rădulescu-Motru, preşedintele Academiei Române, va avea ca preşedinte de onoare pe generalul în rezervă N. Condeescu (fost şef al Serviciilor de Informaţii Militare ale Armatei Române ), iar ca membri condeieri olteni cunoscuţi, precum: Elena Farago, C. Şaban Făgeţel, T. Păunescu – Ulmu, C. Popescu – Polyclet, C. D. Ionescu, Sabina Pauliana, Ştefan Bălceşti, Dion Mardan, P. Partenie şi, bineînţeles, pe epigramistul-proprietar din Broştenii Gorjului, C. Al. Calotescu-Neicu…
Cei mai gustaţi epigramişti din cercul „Ramurilor” erau, se pare, C. Al. Calotescu-Neicu şi C. Popescu-Polyclet.
În anii războiului, scriitorul editează şi alte lucrări, precum: „Caiet de epigrame” (1940), „Alte vremuri, altă lume” (1941) şi „Drept la ţintă” (1941), ultimul vizând anumite aspecte din viaţa cultural-politică românească.
Prieten cu unii oameni de vază ai Gorjului interbelic, scriitorul se bucura de prietenia devotatului jurnalist Jean Bărbulescu, directorul-proprietar al săptămânalului „Gorjanul”, care consemna, periodic, succesele repurtate de condeierul gorjean cu prilejul apariţiilor editoriale. Iată, spre exemplu, cum era prezentat volumul din 1941 „Alte vremuri, altă lume”, prefaţat de criticul D. Tomescu, în „Gorjanul” din noiembrie 1941, sub semnătura lui Ion Mohor (alias Jean Bărbulescu):
„Al. C. Calotescu-Neicu:
«ALTE VREMURI… ALTĂ LUME…»
Aşa se intitulează noul volum de proză pe care d. Al. Calotescu-Neicu, – cunoscutul proprietar şi om de litere din judeţul nostru – ni-l dăruieşte în această toamnă mohorâtă şi plină de îngrijorări de tot felul.
«Alte vremuri… altă lume…» ne duce, într-adevăr, pe aripile gândului, cu ani şi ani în urmă, când, dacă şi vremurile erau mai bune, apoi şi oamenii erau mai temători de Dumnezeu… Cine a apucat să trăiască măcar un crâmpei din viaţa acelor «alte vremuri», acela va simţi întreaga aromă ce se degajează din povestirile d-lui Neicu, în care, dacă nu vei găsi flori de stil şi cuvinte pe care nici un dicţionar din lume nu ţi le-ar putea desluşi, vei găsi în schimb limba curată românească, vei găsi şcoala «Sadovenistă», – cum aşa de bine o mărturiseşte în prefaţa sa, apreciatul critic literar d. D. Tomescu.
Cele şapte povestiri, câte cuprinde noul volum al d-lui Neicu, sunt tot atâtea perle, care fac cetitorul să retrăiască clipe de odihnitoare aduceri-aminte, pentru care, vai! ce n-am da, să le mai putem trăi aevea!…
Ne dovedeşte, cu acest volum, autorul, că dibăcia cu care ştie să mânuiască acul epigramist, care l-a consacrat, nu-i lipseşte nici în domeniul cestălalt, al prozei.
Să mai vorbim de eleganţa volumului, tipărit în minunata editură a «Ramurilor» craiovene, ori de frumosul cuvânt introductiv al d-lui Tomescu?
Lăsăm grija aceasta în seama cetitorilor, cărora le recomandăm cu toată căldura volumul «ALTE VREMURI…ALTĂ LUME…»
Ion Mohor”
O altă recenzie apare în „Gorjanul” (An XX, nr. 14-15, 25 aprilie 1943, p.3. ) semnată de D. Tătăroiu:
„Al. C. CAlotescu-Neicu: «Drept la ţintă» – epigrame –
În Editura «Ramuri» de la Craiova, cunoscutul epigramist d. Al. C. Calotescu-Neicu a tipărit, de curând, o nouă plachetă de «ghionturi» care într-adevăr, ca toate lucrările domniei-sale în acest gen, lovesc «drept la ţintă».
Spiritul caustic al d-lui Neicu, e dealtfel verificat prin caetele anterioare: «Epigrame» (1931), «Epigrame» (1935), «Sburături» (1937), «Caet de epigrame» (1940), aşa că recenta înmănunchere este doar o dovadă în plus că domnia-sa se menţine, fără tăgadă, printre cei mai de frunte epigramişti ai noştri.
Pentru fineţea spiritului redăm, la întâmplare, câteva muşcături usturătoare pentru unii prieteni şi cunoscute figuri literare:
Lui Florin Iordăchescu – autorul volumului de parodii (după G. Coşbuc şi Gh. Topârceanu):
La Paşa vine un oltean.
Te-ntreb, Florine, fără ură,
– Chiar de mi-ai da răspuns la anu –
Ce-ai însemna-n literatură
Fără Coşbuc şi Topârceanu?!
*
Domnului Ludovic Dauş – autorul
romanului: «O jumătate de om»:
Eroul din roman, sărmanul,
Eu îl deplâng că-l înţeleg:
N-ar fi rămas el „jumătate”,
De era autoru-ntreg!
*
Lui Păstorel Teodoreanu,
după cura de la Karslbad.
Cura lui, de-o vară-ntreagă,
La Karlsbad… a fost un chin:
Vedea bine că bea apă,
Dar pe limbă simţea…vin!
*
Ţiganii din Oltenia, deportaţi în Transnistria, observând că doi dintre ei au rămas la Craiova, au trimis autorităţii în drept următoarea telegramă:
De-aicea, din Transnistria,
Vă rugăm stăruitor:
Cercetaţi – că-s tot de-ai noştri –
…Şi Polyclet …şi Plopşor!
*
În urma cercetărilor făcute, aflând că Plopşor e director la Muzeul Regional, iar Polyclet
angajat (nu se ştie ce?!!!) la moara Weiss se zice că autoritatea în drept ar fi pus următoarea rezoluţie pe colţul telegramei-denunţ:
– Sunt tuciurii e-adevărat,
Nu-s vagabonzi, s-a constatat;
Îşi au şi rost, nu-s de ocară:
Plopşor la «muzeu», Polyclet la «moară!»
Veritabilii «scaeţi din cartea d-lui Neicu, nu mai au nevoie de recomandări.
Se impun prin însăşi superioara creaţie a autorului.
Amatorii acestui gen de literatură pot verifica singuri acest adevăr, savurând minunatele pagini ale volumului.
D. Tătăroiu”
Zenovie Cârlugea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here