Persoanele cu dizabilităţi au făcut spectacol la Centrul „Christian”

313

Centrul de Zi „Christian” a găzduit miercuri primul eveniment cultural, în care s-au angrenat mai multe persoane cu dizabilităţi, în a-şi face cunoscute creaţiile lor artistice. Aceştia au impresionat şi au demonstrat cu prisosinţă cât sunt de talentaţi, în ciuda deficienţelor mai mici sau mai mari de care suferă.

Persoanele cu dizabilităţi de la Centrul de Zi „Christian” au fost miercuri gazda unui spectacol deosebit. Aceştia au încununat evenimentul cultural cu evoluţiilor lor în ceea ce priveşte talentul în muzică, arte plastice şi poezie. În momentul în care aceştia s-au aflat pe scenă au dovedit că nu sunt cu nimic mai prejos decât noi ceilalţi, care nu purtăm povara unei dizabilităţi.
Toate momentele i-au impresionat pe cei prezenţi la spectacol.
Luna trecută, la Centrul de Zi „Christian” au fost organizate aproximativ 1200 de activităţi. Potrivit conducerii centrului, jumătate dintre angajaţi sunt persoane cu dizabilităţi. „Jumătate dintre angajaţii Centrului de Zi sunt persoane cu handicap. În urma acţiunilor desfăşurate la nivelul instituţiei, trei dintre beneficiari vor urma cursuri universitare, fiind admişi la facultate”, a menţionat Daniel Andrei.
Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de asistenţă de specialitate din partea a nouă angajaţi ai centrului şi desfăşoară activităţi de socializare, de petrecere a timpului liber, de terapie ocupaţională şi beneficiază chiar şi de serviciile unei săli de gimnastică şi exerciţii fizice. Prin activităţile diverse desfăşurate de Centrul Christian, se încearcă reintegrarea acestei categorii, de multe ori marginalizate, în societate.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here