Permanenţa poeziei

875

Reminiscenţe derizorii de biografism didactic, ne determină să admitem că Marilena-Carmen Rădulescu, autoarea versurilor din volumele Vitrine şi Plecată-n toamnă, a împlinit vreo patru decenii, de când scrie şi publică poezii. Interesant şi demn de remarcat este faptul că Marilena-Carmen Rădulescu s-a afirmat în climatul şcolar şi cultural-literar gorjean, de la Liceul Industrial de Chimie nr. 1 şi de la cenaclul Columna, avându-i mentori pe profesorii de vorbire, citire şi scriere Elisabeta Văluţă şi Tache Rădoiescu, pe columniştii Titu Rădoi, Ion Cănăvoiu şi Nicolae Deaconu. Aşadar, numele acestora şi denumirea vestitului cenaclu târgujian columnist trebuie să fie invocate cu respect şi pietate atunci când ne referim la etapa incipientă a afirmării ca autoare de versuri a Marilenei-Carmen Rădulescu.
Marcată de timiditate, demnitate şi modestie, neavând tentaţii veleitariste şi orgolii de arivism literar, Marilena-Carmen Rădulescu a debutat publicistic oarecum tardiv, dar prin reviste importante, ca Ramuri din Craiova, Convorbiri literare din Iaşi şi Caietele Columna din Târgu-Jiu. Debutul editorial, l-a efectuat cu volumul intitulat Vitrine, apărut la Editura Măiastra din Amarul târg grigurcian, din anul 2021. Cu un grupaj de poezii din acest volum, Marilena-Carmen Rădulescu a obţinut premiul I, ca laureată a celei de-a 41-a ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură Tudor Arghezi, la secţiunea revistei Bilete de papagal.
După cum se poate observa, în prezent, poeta gorjeană se conduce, în creaţia sa literară exclusiv lirică, constând în versuri clasice şi libere, după dictonul latin Non multa, sed multum, prin care este prefigurată înţelepciunea expresiei, în limba noastră, nu multe, ci mult. Exigenţa şi discernământul faţă de propria creaţie literară în versuri rămân principii supreme, ferme şi consecvente pe care poeta le concretizează artistic în cele două cărţi cu titlurile În oglinda toamnei şi Versuri albe.
Permanenţa şi insistenţa cu care Marilena-Carmen Rădulescu abordează şi cultivă versuri originale, inspirate de un univers bine conturat de teme şi motive lirice, ne readuc în memorie magistralele şi exemplarele Cuvinte potrivite argheziene, inegalabile, evident, paradigmatice. Nu întâmplător criticul literar Alexandru George l-a elogiat pe Tudor Arghezi prin metafora Marele Alpha, mai ales că, autorul poeziilor din volumul Flori de mucegai, a mărturisit că s-a simţit un debutant perpetuu, în toate momentele existenţei şi creaţiei sale. Cu simţul bine temperat al măsurii versurile poetei noastre pot fi admise ca invariante, modeste şi involuntare, ale prototipului arghezian.
Marilena-Carmen Rădulescu porneşte, probabil, spre anotimpul autumnal al vieţii şi al versurilor, animată şi fascinată de altele, veritabile exponate miraculoase, descoperite în vitrine, fără a le pastişa ori plagia. Scrie versuri rimate sau albe fără a exersa/experimenta modalităţi poetice parnasian-calofile, exigente, deopotrivă, faţă de fondul şi forma acestora.
Poeta nu cunoaşte asemenea experimente formaliste, lăsându-se stăpânită de conţinutul, de ideile şi sentimentele, de sinceritatea comunicării şi nu de expresivitatea actracţioasă sau de sonoritatea versurilor. Din primele poezii ale volumului de debut Vitrine, poeta se identifică şi se defineşte, ca-n autentice arte poetice, printr-o succesiune de răspunsuri la întrebarea nichitastănescienă, cine sunt eu?, repetată aproape obsesiv, ziua şi noaptea, după ce primul răspuns, oarecum dificil, apare într-un mod subit şi negativist. Acest volum de debut editorial însumează vreo sută de pagini şi cuprinde poezii cu titluri date de cuvinte, sintagme şi enunţuri semnificative şi sugestive, ca vitrine, iubind, captivă, dans, timpul printre gânduri, închisă în toamnă, ochi de lună, stropi de iluzii, cine eşti tu, păstrează clipa, de vrei să mă cunoşti etc. Asemenea titluri sugerează varietatea şi unitatea temelor şi motivelor lirice îmbrăţişate de viziunea şi stilul autoarei. Întrebarea cine sunt eu din propoziţia interogativă, care-i oferă titlul, ne apare ca aleatorie şi de prisos în fluxul gândirii, sensibilităţii şi lexicului poetic, valorificate artistic de Marilena-Carmen Rădulescu, mizând pe confesiunea conştiinţei de sine, apoi interogând şi definind pe cel interogat, suplinit prin obiectivare, cu întrebarea cine eşti tu, aparent neutră. Răspunsurile la întrebare sunt ale unui alter-ego implicat în universul intimităţii auctoriale: sunt un val răzvrătit al mării / alergând spre tine cu vuiet de plâns/ liniştea ta de cer mă va auzi/ cântec de dor, într-o scoică ascuns/ (…) sunt un fir de iarbă răsărit în poteci / paşii tăi mă vor simţi când îmi treci/ (…) sunt un cer însingurat de noapte,/ zorii mă vor găsi fără stele / ochii tăi mă vor risipi de departe/ ploaie, scuturând norii inimii mele. Poezia cine eşti tu se constituie astfel printr-un procedeu original, nu lipsit de ingeniozitate compoziţională. Poezia începe cu un catren-răspuns dat de un alter-ego intim la întrebarea-distih cine eşti tu/din plânsul de scoici? Continuă cu celelalte catrene, ca răspunsuri la întrebările din distihurile ulterioare: cine eşti tu ca un vânt/ să mă scuturi de cuvânt? şi ce eşti tu de-mi răsari soare / din curcubeiele visătoare?
O altă observaţie, de domeniul sintaxei frazei poetice, ar fi aceea a enunţurilor gramaticale cu propoziţii subordonate consecutive care succed pe cele interogative, coordonatoare, cine eşti tu? Cu instinct compoziţional, livresc, poeta Marilena-Carmen Rădulescu închide cartea de vitrine lirice incitante, la lecturi fidele, cu poema I-am spus: i-am spus soarelui/ că mi-e dor de lună/ şi lunii că mi-e dor de soare,/ s-au întâlnit în ochiul meu/ şi au creat lacrima-curcubeu. / i-am spus zilei/ că mi-e dor de noapte/ şi nopţii că mi-e dor de zi/ s-au întâlnit în inima mea/ şi au creat o stea/ i-am spus albului că mi-e dor de negru/ şi negrului că mi-e dor de alb,/ s-au întâlnit la mine în carte/ şi s-au vindecat de moarte.
Cu asemenea versuri de antologie personală, marcate de subtile ecouri nichitastănesciene ar trebui să plece spre toamna roditoare a creaţiei sale lirice Marilena-Carmen Rădulescu. In extenso, poezia citită şi citată mai sus este o mostră lizibilă pentru toate categoriile de cititori şi de comentatori.
Miraculos, dorul poetei de lună şi de soare, de noapte şi de zi, de negru şi de alb, devine element de joncţiune şi de fuziune pentru alte elemente, aparent antinomice, pentru ca Marilena-Carmen Rădulescu să genereze, succesiv, lacrima-curcubeu/ în ochiul meu, o stea în inima mea şi o carte prin care s-au vindecat de moarte, o metaforă aproape blagian-revelatorie, ca antidot al morţii.
Nu-i exclusă nici prezumţia că prin aceste metafore surprinzătoare Marilena-Carmen Rădulescu divulgă unele involuntare, nicidecum epigonice ecouri ale imagisticii nichitastănesciene. Semne indubitabile ale permanenţei şi persistenţei lirice remarcabile găsim, în continuare, în majoritatea poeziilor cuprinse în cel de-al doilea volum de versuri al poetei, intitulat Plecată-n toamnă.
Aşadar, cititorii de rând, ca şi comentatorii avizaţi pot recepta prefaţa cu titlul Permanenţa poeziei, deopotrivă, ca o introducere, inerent critică, în actuala creaţie lirică în versuri clasice şi moderne pe care o semnează Marilena-Carmen Rădulescu.
Ion Trancău

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here