Perfecţiuni episcopale în România (XXI)

Ordinea democratică superioară din România, în perfecţiunile episcopale, împreună cu partea social-economică şi culturală, intră ca o întregire a ei şi partea administrativă, care reprezintă constrângerea sau convingerea episcopală.

Funcţionând ca o convingere, care trebuie să preceadă, şi constrângere, care trebuie să urmeze, aşa cum se urmează între ele prevenirea şi represiunea, partea culturală şi partea administrativă sunt menite , de însăşi natura lucrurilor să formeze împreună un tot indisolubil, fără de care, autoritatea omenească rămâne neîntreagă şi şubredă ca urmări. Conducerea omenească fiind o chestiune de adaptare a fiecăruia din noi la sarcinile şi bucuriile vieţii în sensul de a ne călăuzi nu după gustul individual al fiecăruia ci, după regula comună pentru toţi de a-şi fi unul altuia spre reazim şi ajutor în cele bune şi nu spre piedică, trebuie să se servească şi de convingere spre a le arăta, mai ales celor neştiutori dintre oameni calea binelui comun şi de constrângere spre a-i sili pe cei neorânduiţi din ştiinţă sau din neştiinţă să intre ţi să rămână în calea binelui comun. Autorităţile deci, însărcinate cu conducerea mulţimilor şi a popoarelor nu vor contribui decât cu greu şi prin sforţări şi sacrificii inutile şi păgubitoare la progresul omenirii, dacă nu vor ţine să se folosească în sarcina lor de cârmuire a lumii decât numai de una sau numai de alta dintre aceste două pârghii şi dreptare ale vieţii. Dovada acestui adevăr ne-o face până la evidenţă atât antichitatea care s-a servit în cârmuirile ei mai mult de constrângere, adică de partea administrativă, cât şi viaţa modernă care se serveşte de pe la revoluţiunea franceză încoace mai mult de convingere, adică de partea culturală. În primul caz, omenirea a pătimit de abuzurile autorităţii care, neîntovărăşită de convingere, adică de cultură prin care se dobândesc convingerile , nu avea de cine se controlaşi prin ce se echilibra iar în cazul al doilea omenirea a pătimit şi pătimeşte mai mult de arbitrajul maselor populare care nefiind încă destul de culte, cum ar trebui, au lăsat să se introducă demagogia în moravuri şi au făcut din autoritate un factor social când abuziv, când timid, după cursul vremilor şi după starea sufletească a popoarelor. Pentru înlăturarea relelor din aceste două extreme, care se sparg deopotrivă în capul omenirii şi mai ales în cel al maselor sărace, autorităţile trebuie să combine între ele şi în mod permanent pentru buna cârmuire a celor pe care ăi conduc , convingerea şi constrângerea, adică partea culturală şi partea administrativă. Pentru a le putea contopi însă într-un tot omogen şi organic, şi pentru a le face utile chipului şi progresului omenesc, autoritatea trebuie să întrunească ea însăşi anumite calităţi fără de care toate sforţările ei de a contopi într-un tot edificativ constrângerea şi convingerea nu vor fi şi nu vor putea rămâne decât simple violenţe împotriva naturii. După lupta perfecţiunilor episcopale, calităţile pe care trebuie să le întrunească neapărat autoritatea modernă sunt următoarele patru :

1.Competenţa, prin care autoritatea se va arăta în stare să direcţioneze şi să stimuleze prin capacitatea şi prestigiul ei mulţimile de sub comanda sa.

2.Obiectivitatea, prin care autoritatea devine capabilă să nu părtinească şi să nu prigonească şi nici să se menajeze pe sine în interesele ei personale, ci să împartă dreptatea care le dă mulţimilor încredere în cârmuire şi le asigură pacea

3. Spiritul părintesc, care îi dă autorităţii un prestigiu de ceva supra omenesc şi care trebuie să constea din folosirea pentru îndreptarea celor abătuţi, nu numai a mijloacelor de rigoare ci şi a ….. atenţiuni binevoitoare prin care se pot reface multe suflete chiar din cele pierdute.

4. Voinţa activă şi creatoare prin care autoritatea va pildui la acţiune prin ea însăşi mulţimile pe care le conduce şi le va îndruma prin persistenţa şi impulsionarea acestei voinţe la permanentizarea activităţii şi a ordinei în rândurile lor. În finalul acestei perfecţiuni episcopale, credem şi mărturisim, că fără aceste patru calităţi autoritatea va fi lipsită de superioritatea care atrage şi care împacă sufletul mulţimilor, umplându-le faţa cu ea de respect şi încredere şi va funcţiona ca un factor social destrămător de energii şi progrese false!