Perfecţiuni episcopale în România (XVIII)

79

11.Interior Biserica Sf.NicolaeÎn perfecţionarea episcopală, Cultul creştin, cel ortodox în deosebi, este în cel mai larg sens al cuvântului, permanent creator de solidaritate a conştiinţelor omeneşti care se smeresc şi tresar în faţa aceloraşi chemări ideale pentru împlinirea aceloraşi eterne rosturi spirituale.

Şi în măsura în care el este creator de solidaritate a conştiinţelor în ordinea realităţilor morale ale vieţii, el este creator de solidaritate socială: căci conştiinţa religioasă ţinută trează şi cultivată de el, ca forţă etică e tot ce se poate închipui mai constructiv în ordinea socială, privită în zări de ideal. În episoade episcopale învăluite în atmosferă de mister, urmărim pas cu pas drumul infinit pe care din revărsatul de zori al existenţei şi până în înserările ei, sufletul nostru, prizonier al materiei, îl străbate suspinând de libertate şi de frumuseţi scutite de întinări, spre desăvârşire de ideal, în pictură şi-a plasticizat chipul vieţuirii morale întru mucenicie, pentru idealuri eterne. În muzică şi-a turnat simţiri de fineţe şi de fiinţe mai presus de căderile inevitabile ale făpturii de lut, iar în sculptură şi-a rezumat în încremeniri lapidare, imperativele severe ale umblării în duh. Acestea sunt propileele clasicismului creştin. Pe feciorelnicile întruchipări ale artelor, trecute prin botezul de idealizare al Sfintei Evanghelii, urcă azi – în cultul creştin – lumea spre jetul spiritualităţii integrale. Astfel, Centrul Cultului Creştin este şi Sfânta Euhoristie, pe greceşte Aghin Koinonia – adică împărtăşire sau comuniune sfântă. Ea este împreună cu sfântul jertfelnic în jurul căruia se adună în sobor cucernic credincioşii, sâmburele solidarităţii sociale. Căci nu se poate tăgădui psihologiceşte că o obşte care s-a înfiorat în aceiaşi clipă de acelaşi mister să fie în stare imediat după această clipă de epuizare, şi transfuziune spirituală să se poată împărţi în cete de duşmani şi de tăgăduitori.

Istoria cunoaşte atâtea coaliţii sociale hrănite de solidarităţi religioase, dar nu a înregistrat până acum nici o schismă socială în lăuntrul aceleiaşi comunităţi religioase ceea ce înseamnă că solidaritatea pe acre o afirmă episcopal, şi de atâtea ori o creează chiar cultul religios – e preliminară dacă nu direct creatoare de solidarităţi sociale, ce a păstrat neatinsă unirea sau solidaritatea naţională în România dacă nu tocmai solidaritatea religioasă care e chemată să fie un factor de solidaritate socială şi naţională şi care în atâtea laturi ale lumii a început să devină şi o realitate politică în viaţa de stat, vom analiza sfintele taine care alcătuiesc cultul creştin ca perfecţiuni episcopale în realizarea solidarităţii umane în cadrul social. (Va urma)
Preot iconom Alexandru Eug. CORNOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here