Perfecţiuni episcopale în România (XIX)

Solidaritatea umană în cadrul social de la botez şi până la groapă, sufletele creştine comunică şi simpatizează în jurul perfecţiunilor episcopale – şi respiră mireasma cădelniţelor cu smirnă. În jurul cristelniţei, primul moment de solidaritate, este momentul când naşul face mărturisirea de credinţă pentru fiul lui spiritual, pe care-l asistă la botez – pentru fin – hotărându-i şi nume nou.

Pentru noua orientare în duh creştin a vieţii lui – de aici înainte. La solidaritatea fizică, prin naşterea din trup, întemeiată pe solidaritatea paternităţii şi a maternităţii, se adaugă acum solidaritatea spirituală întemeiată pe misterul naşterii de a doua, din apă şi din Duh. Deci, încă de la începutul vieţii – înainte de a se putea vorbi de solidaritate sau solidarităţi economice, politice – de toate aceste solidarităţi suprapuse şi mai mult teoretice se încheagă prin mister creştin una din cele mai reale şi mai vii solidarităţi umane. Taina sfântului maslu – este un alt moment de solemnă solidarizare, când soborul preoţesc sau episcopal se roagă pentru tămăduirea unui frate miruit cu mirul prea sfânt al aceloraşi întăriri ale credinţei. Bunăoară, un consult medical – în faţa preotului aceluiaşi suferind – poate fi, desigur, un moment de comunicare ştiinţifică – de multe conflicte şi nedumeriri ştiinţifice – în faţa misterului indescifrabil al naturii – dar nu se poate apropia în nici un caz de frumuseţea umană a momentului în care – zvâcnind de aceleaşi certitudini în atotputernicia lui Dumnezeu, slujitori perfecţiunii episcopale rostesc cuvintele sfinţirii: „Doamne care cu mila şi cu îndurările tale tămăduieşti zdrobirile sufletelor şi ale trupurilor noastre, sfinţeşte untdelemnul acesta”. Iată aşadar, un nou aspect al solidarităţii sociale create prin cult, solidaritatea în jurul durerii. Sfânta taină a nunţii creează o solidaritate cu un foarte accentuat caracter social. Prin ea se dă naştere solidarităţii familiare care este elementul solidarităţii sociale sau dacă dorim adevăr al solidarităţii sociale în prima ei fază – în primul moment de manifestare. Ea este o solidaritate socială în jurul bucuriilor omeneşti, este o solidaritate plină de poezie şi idealism. Dar sfânta împărtăşanie? Prin definiţie, ea este centrul de solidarizare. A sorbi fiinţa lui Hristos din acelaşi potir al izbăvirii este tot ce poate fi mai mişcător, minunată şi eroică solidaritate socială – acea solidaritate a martirilor – a creat cultul euharistic în peşterile catacombelor, ne este în deosebi cunoscut. Privind perfecţiunile episcopale în România, nu trec mai departe fără a nu pomeni şi faptul confesional, că în catolicism se revelează continuu o vastă şi indisolubilă solidaritate socială prin cultul sfintei euharistii căruia catolicii i-au dat dezvoltări, străluciri şi aplicări atât de surprinzătoare, încât au creat nu numai un serviciu nou, unit cu vecernia, adoraţia perpetuă a sfântului trup, ci au făcut din el şi centrul educaţiei religioase a mulţimilor. Ei sunt pe cale de a aduce mulţumirile la rânduiala primitivă şi obligatorie a creştinilor, de a se împărtăşi, dacă nu în fiecare zi – cel puţin în fiecare Duminică cu pregătiri reale şi perfecţiuni profunde de recomandări episcopale.