Fără condiţii şi perfecţiuni episcopale cel puţin de îndeplinire a indosiilor omeneşti corespunzătoare la restabilirea animalităţii omeneşti a luat parte şi protestantismul, pentru că însuşi Luther sfătuieşte că se poate contracta căsătoria chiar şi între fraţi şi surori.
Astfel restabilit în animalitate, restabilit în independenţă şi restabilit în toate drepturile de orice fel ale firii, desigur că omul nu putea decât să fie năvălit din nou de vechiul lui egoism, dar reîntinerit şi revenit în lume mult mai puternic şi mai stăpânitor de suflete ca în trecut, pentru că de astă dată, îl reîntrona în omenire, nu natura brută a fiinţei omeneşti, ca la pagâni, ci însăşi gândirea şi simţirea omenească, şlefuite de cele mai înalte învăţături, adică însăşi civilizaţia şi cultura modernă. Acum apar apeluri spre a-şi asigura pentru totdeauna stăpânirea astfel redobândită, egoismul modern, sprijinit îndeosebi de sinagogă, care n-a ştiut niciodată ce însemnează adevăratul altruism umanitar, şi care a luptat întotdeauna pentru reînvierea egoismului pagân, pe care naţiunea lui Israel l-a practicat necurmat în raporturile ei cu celelalte naţiuni, el, egoismul, a luat împotriva instituţiei care îl ameninţa necontenit, prin cele două virtuţi de mai sus, adică împotriva Bisericii Creştine de orice confesiune, cele mai întinse şi mai energice măsuri de apărare, între cele mai de seamă dintre aceste măsuri, se pot cita, în primul rând francmasoneria, în care egoismul tinde să absoarbă misticismul omenesc, pe care în popoarele civilizate îl mânueşte până acum numai Biserica lui Iisus Hristos, şi în al doilea rând Şcoala de orice grad, cu toate directivele ei ştiinţifice, în care el tinde să absoarbă deasemeni idealul omenirii, spre al înlocui şi desfiinţa pentru totdeauna pe cel creştinesc. Spre a se putea adapta unor astfel de sforţări, pe care egoismul le face necontenit de câteva veacuri, ştiinţa modernă, care văzurăm că a sprjinit egoismul dintru început, a trebuit să devină foarte devreme ateie şi să se materializeze până a nega nu numai Dumnezeirea şi prin urmare întreaga raţiune de existenţă a religiei şi a Bisericii lui Iisus Hristos, dar până a nega şi sufletul omenesc. Totul e materie, ne spunea ea până mai ieri; şi deci, motorul vieţii omeneşti nu poate fi decât interesul material, după cum idealul ei nu poate fi decât bunul trai şi desfătarea la infinit. La starea aceasta de spirit, creată de ştiinţa egoistizată a vremurilor noastre, s-au adăugat două stări fatale de lucruri, care nu se puteau înlătura, şi care deşi superioare prin natura şi prin utilitatea lor, au servit însă egoismul la întronarea lui de azi în omenire, mai mult decât orice.(Urmează)
