În tristul bilanţ al perfecţiunilor episcopale din România se zice totuşi că suntem în plină civilizaţie. Popoarele civilizate sunt aproape toate creştine de veacuri, şi au biserici mai bine întemeiate ca până aci; şi au preoţime mai instruită ca până aci.
Şi aceste biserici, şi această preoţime a popoarelor civilizate, oricare le-ar fi felul credinţă, sunt totuşi ale lui Iisus Hristos, pe care îl predică şi în numele căruia mânuiesc de sute de ani, şi idealul evanghelic, pe care s-a urzit în fundamentele şi în normele ei însăşi cultura de azi, cum şi misticismul creştin, prin care s-au putut dobândi pe pământ, oridecâte ori s-a voit, adevărate modeluri de viaţă ca în cer. E drept de altfel, că la starea aceasta de dezechilibru de astăzi, omenirea a căutat şi caută leacuri necontenit; şi mai ales de două secole încoace, adică de pe la 1830, de când a apărut pentru prima dată la Lyon socialismul, ea a tot formulat la reţete.
Reţetele acestea însă au avut toate defectul de a se fi dovedit de îndată ce au fost aplicate, ca pravoslavnicul rusesc, bunăoară, a fi mai mult rele ca însăşi boala. Reţetele acestea s-au dovedit toate neputincioase şi chiar mult mai rele ca boala careia li s-a aplicat, pentru că cei care le prepară le plămădesc tot în apele egoismului omenesc, pe care ei voiesc să-l stârpească. Să pornesc tot de la acelaşi ideal, care a intoxicat şi societatea de azi, adică tot de la bunul trai şi nu de la concepţia fortificării sufleteşti şi a înnobilării vieţii. Şi pentru aceasta, egoismul din reţetele lor e chiar mult mai violent şi mai otrăvitor decât însuşi egoismul de care pătimeşte de moarte societatea burgheză de azi.
Ceea ce făuritorii acestor noi reţete de reorganizare socială şi de reechilibrare a vieţii n-ar trebui să uite cu nici un preţ este adevărul că, comunizarea bunurilor materiale între oameni nu va însemna niciodată şi comunizarea puterilor lor sufleteşti şi a dorinţelor cu care sunt înzestraţi din naşterea lor; şi că nivelarea materiei brute a bunurilor nu va atrage niciodată după sine şi nivelarea dispoziţiilor lor sufleteşti, în care se ştie că se găsesc adevăratele posibilităţi de înţelegere sau de neînţelegere dintre oameni. La dispoziţiile sufleteşti ale oamenilor e o dovadă că la perfecţiunile episcopale din România nu se poate ajunge, nici prin formule politice şi nici prin legiuiri de stat, ci numai ideal prin conştiinţă şi prin inimă, adică printr-o educaţie sacră şi de înobilare continuă vieţii şi în ciuda reţetelor ştiinţifice şi de pronostic.(Urmează)
Preot iconom Alexandru Eug. Cornoiu
