Astfel în acţiunea de cahetizare prima clasă purta numele de andientes, auditori. Aceştia erau admişi să asculte predica ţinută de presbiteri sau episcop, pentru a căpăta impuls pentru noua credinţă şi la cererea sa intra în legături oficiale cu biserica, primind numele de creştin cu condiţia de renunţare la sacrificiile păgâne şi la frecventarea templelor, începând noua viaţă conformă cu legea creştină, ca mijloc de cunoaştere.
A doua treaptă sau clasă a catehumenatului o formau genuflectentes. Acestora le era îngăduit să se roage în biserică alături de credincioşi până la un anumit moment al liturghiei, când erau concediaţi, după ce mai întâi primeau binecuvântarea preotului.
Missa catahumenarum se numeşte şi azi prima parte a liturghiei, până la rugăciunea ce o rosteşte diaconul : „Cei chemaţi ieşiţi…”. Aceştia făceau o ucenicie de doi trei ani, timp în care primeau învăţătura creştină şi de multe ori se instruiau şi în ştiinţa timpului, primind cunoştinţe de filosofie, literatură, matematică, astronomie, aşa cum a primit Osigene de la catehetul său Clement Alexandru.
A treia treaptă de catehumeni o formează cei într-adevăr pregătiţi şi care urmează să cunoască tainele. Cay robes de Ierusalim (386) ne dă un tablou complet al acestei clase de catehumeni, în cele 18 cateheze ale sale, din care 3 tratează despre botez, 15 despre simbol şi despre misterele sfintei liturghii. Aici se arată necesitatea pregătirii morale pentru intrarea în creştinism, necesitatea postului şi a curăţeniei sufleteşti şi trupeşti, precum şi a pocăinţei, a părerii de rău pentru faptele trecutului: „Noi servim lui Hristos, am primit şi am deschis uşile tuturor. Tu ai intrat, tu ai fost găsit vrednic: numele tău a fost scris. Să dea Dumnezeu ca nimeni din cei primiţi să nu audă numele mirelui din Ev. Prietene, cum ai putut intra fără a avea haină de nuntă?”. Şi acum, inaintea primirii catehemenului în rândul credincioşilor şi a admiterii lui la missa fidelium, dădea un examen asupra cunoştinţelor câştigate şi apoi primea botezul. Cu acest prilej, el rostea simbolul credinţei, şi după ce era afundat de trei ori în apă, uns cu sfântul mir şi împărtăşit cu sfânta treime, după prescrierile legii creştine, devenea părtaş şi luptător al bisericii creştine, mai ales de după edictul de la Milan din 318, viaţa creştinismului capătă stabilitate şi linişte.
Constantin cel Mare înţelesese glasul vremii şi inscripţia scrisă pe cer cu litere de foc care-i spunea: „In hoc signo vinces” era tot aşa de bine scrisă şi în conştiinţa lui de om politic. Nu putea merge contra curentului celui mai bogat şi numeros decât cu riscul unor pierderi nesfârşite. Readusă în drepturile sale şi pusă în posesia averilor sechestrate, biserica îşi luă în veacul IV drumul paşnicei dezvoltări, cu toate enormele pagube pricinuite de domnia lui Diocletian. Literatura creştină se îmbogăţi. Personalităţi distinse din lumea păgână trecură la creştinism şi puseră în slujba noii credinţe toată cultura lor păgână şi luptară să arate superioritatea celei din urmă. Centrele academice păgâne fură asaltate de tineri creştini, pentru a studia filizofia si retorica şi pentru ca să găsească în marii gânditori ai lumii sprijin noii credinţe. Şi aşa, odată cu creştinarea împăraţilor şi marile centre culturale deveniră creştine. Alexandria, Constantinopol, Roma, Athena, Edessa, Efes, s. a. m. d.
Se ilustrează prin marii dascăli creştini şi printr-o cultură superioară creştină.Athanasie, Eusebiu, Ion Hrisostom, Grigore de Nissa, Grigore de Nazianz, Vasile cel Mare, Cyril al Ahzomihiei etc sunt produsul culturii păgâne, peste care s-a suprapus învăţătura Mântuitorului cu toată frumuseţea ei dogmatică şi etică. Urmează.
Preot iconom Alexandru Eugen Cornoiu
