Perfecţiuni episcopale în creştinism (VI)

158

andreimaÎn spre finalul perfecţiunilor episcopale în creştinism problemele dogmatice care pot tulbura sau linişti minţile omeneşti capătă o soluţie formală gata să se opună relaţiilor creştine de perfecţiune doctrinală care stau la temelia vieţii omeneşti salvatoare de la o singură destrămare a societăţii umane.

În acest sens Creştinismul şi-a început activitatea sa binefăcătoare de reformare a vieţii, printr-un misionism activ şi viu, atât printre evrei cât şi printre heleni şi voind să pătrundă în interiorul sufletului omenesc, pentru a-l determina cu sentimente frumoase la acţiuni, care să corespundă demnităţii lui de fiu al Tatălui ceresc, punând mare preţ pe catehizare, pe instrucţie, pe luminarea minţii. Apostolii Mântuitorului primiseră deja de la blândul lor dascăl porunca: “Mergând, învăţaţi toate neamurile” şi conştienţi de marea lor răspundere, ei se răspândiră în toate părţile pentru ca să predice pe Isus pe răstignit şi înviat şi să ducă cuvântul mântuirii la toate sufletele dornice de o rază de nădejde, de pe faţa întregii lumi. În acest scop, ei n-au cunoscut nici o piedică şi nici o putere omenească n-a putut să pună zăgazuri acţiunii lor de luminarea lumii, căci fuseseră preveniţi de Mântuitorul asupra soartei ce-i aşteaptă şi-i încălzise cu o aşa de puternică credinţă, încât nici moartea şi nici cătuşele sau lanţurile nu-i înspăimântau.

Pavel, Petru şi Iacob, marii apostoli ai neamului, sunt pilda cea mai vie a curajului şi a înţelegerii marelui rol ce trebuia să-l aibă în răspândirea noii doctrine. Convertirea la creştinism a celor trei mii de iudei şi de străini în ziua cincizecimii, precum şi miile de păgâni trecuţi la noua credinţă mai târziu, se datoreşte Zeului neţărmurit al Sf. apostoli şi adevărului cuprins în dumnezeiasca învăţătură predicată, pe care n-o putea împiedica din drumul său natural răutatea omenească, aşa cum spusese cu multă înţelepciune Gamaliel, dascălul vestit din Ierusalim: “Feriţi-vă de oamenii aceştia, – adică de creştini – şi îi lăsaţi în pace, căci de va fi de la oameni sfatul acesta sau lucrul acesta, se va risipi, iar de este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-l risipiţi ca nu cumva luptători cu Dumnezeu să vă faceţi”. Adresându-se deci oamenilor maturi, pentru cei maturi, care odată convertiţi, urmau să-şi instruiască copiii într-o adevărată şcoală. Poate că s-ar fi făcut şi instituţii de cultură creştină, dar noua doctrină a găsit opoziţie ştraşnică din primele zile ale existenţei sale. Chiar răstignirea Marelui Învăţător este cea mai vie dovadă a spiritului ostil, cu care a fost primită noua învăţătură. (Va urma)
Preot iconom Alexandru Eug. Cornoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here