Percheziții la Vadim Tudor: “Nu am capre ca Toni Greblă”

269

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a fost “vizitat” de polițiști, la sfârşitul săptămânii trecute. Aceştia au cerut să verifice dacă Vadim deţine armă de vânătoare. Tribunul a trebuit să meargă şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a da încă o declaraţie despre scandalul din 2011, atunci când a fost executat silit şi evacuat din imobilul închiriat pentru Partidului România Mare şi cabinetul lui de europarlamentar. În timpul evacuării, dar şi după aceea, Vadim Tudor a adus acuze unor membrii din guvernul PDL, care ar coordona mafia imobiliară. “Domnule, ceva este suspect: nu droguri, nu capre, ca Toni Greblă, o armă de vânătoare. S-ar putea să fie și un mesaj ascuns. Să vină poliția, la un șef de partid acasă, pentru o armă de vânătoare. Sunt tracasat, iar cu procesul cu evacuarea fortață, din 4 ianuarie. E vorba de mafia imobiliară, mafia retrocedărilor și pentru asta trambalezi și tracasezi patru ani un scriitor și un președinte de partid. Probabil că trebuie să fiu tracasat zi și noapte, ca să nu mai vorbesc și să nu mai scriu”, a declarat preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor.
Nici preşedintele PRM Gorj, Gheorghe Bucălăete, nu-şi explică demersul poliţiştilor: “După alegerile prezidenţiale am fost invitat şi am participat la sediul central, în calitate de vicepreşedinte PRM, la mai multe activităţi ce ţin de strategia şi organizarea partidului, pentru alegerile locale din 2016. Ştiu, din diversele discuţii pe care le-am avut, că preşedintele Vadim detestă vânătoarea, fiind un mare iubitor al animalelor. Pentru ce i-ar folosi o armă de vânătoare, pe care ar mai deţine-o şi ilegal?”, se arată, nedumerit, liderul PRM Gorj, Gheorghe Bucălăete.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here