Pentru Brâncuşi – Laurian Stănchescu merge pe jos până la Hobiţa

113

stanchescu semnaturi (5)Poetul Laurian Stănchescu va continua demersurile în ceea ce priveşte iniţiativa sa de a aduce rămăşiţele lui Brâncuşi la Hobiţa. Acesta este hotărât ca sămbătă, de la ora 10.00, să plece împreună cu toţi iubitorii marelui sculptor, care îl susţin, într-un marş până la Hobiţa.

Această distanţă va fi parcursă pe jos, ca un omagiu pentru Brâncuşi dar şi ca un semnal de alarmă pentru opinia publică.

Laurian Stănchescu a strâns până acum mii de semnături pe sute de liste care vor fi duse la autorităţile franceze. Cu aceste semnături ale românilor, poetul vrea să sensibilizeze poporul francez care l-a adoptat pe Brâncuşi. Pentru că strângerea semnăturilor în Gorj nu i s-a părut suficientă, Stănchescu a mers mai departe şi şi-a spus ideea şi dorinţa şi în alte judeţe. A strâns şi de acolo susţinători. Sâmbătă va duce acţiunea mai departe prin organizarea unui marş Târgu-Jiu – Hobiţa, care va începe chiar de la Poarta Sărutului, de la ora 10.00. Stănchescu aşteaptă ca târgujienii să îi fie alături, cu atât mai mult cu cât aceştia au primit cu mult entuziasm iniţiativa sa.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here