Pensiile vor fi îngheţate anul viitor la nivelul din octombrie 2009

334
pensionari121Pensiile vor fi îngheţate anul viitor prin menţinerea valorii punctului de pensie la nivelul celei stabilite pentru luna octombrie 2009, de 732,8 lei, astfel că pensia medie lunară de asigurări sociale va fi limitată la 701,2 lei, conform proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat.

„La construcţia bugetară în domeniul asigurărilor sociale de stat şi al asigurărilor pentru şomaj pe anul 2010 s-a avut în vedere menţinerea în anul 2010 a valorii punctului de pensie la nivelul celei stabilite pentru luna octombrie 2009, respectiv la 732,8 lei”, se arată în document.
Fondurile destinate plăţii pensiilor pentru anul 2010 sunt în sumă de 39,6 miliarde lei, reprezentând 7,36% din PIB.
La stabilirea necesarului de fonduri pentru plata pensiilor s-a avut în vedere un număr de 4,6 milioane pensionari de asigurări sociale. Prin proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 se asigură repartiţia produsului intern brut pentru domeniul social ce priveşte sistemul public de pensii şi sistemul asigurărilor pentru şomaj. În anul 2010, pentru susţinerea acestor două sectoare se alocă 8,2% din produsul intern brut.
Comisionul poştal pentru transmiterea şi plata unor drepturi de protecţie socială (pensii de asigurări sociale de stat, indemnizaţii de şomaj, indemnizaţii de şomaj pentru absolvenţi şi persoane care au satisfăcut stagiul militar, venituri de completare) va fi menţinut tot la 1,03% calculat la sumele virate. Comisionul este suportat din bugetele din care se finanţează drepturile respective.
Cheltuielile pentru informarea şi consultarea populaţiei, respectiv tipărirea şi transmiterea unor informaţii legate de drepturile care se acordă în baza Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here