Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, thriller-ul Câini, în regia lui Bogdan Mirică, ajunge și la spectatorii din Târgu-Jiu începând de astăzi, 23 septembrie. Filmul poate fi văzut la Cinema Sergiu Nicolaescu (Strada Siretului 8A). Biletele pot fi cumpărate de la casieria cinematografului. Premiat la Cannes și la TIFF cu Trofeul Transilvania, Câini s-a bucurat de săli arhipline la toate proiecțiile de până acum, în festivaluri și în avanpremiere, iar de vineri va rula în circa 70 de cinematografe din peste 30 de orașe. Spectatorii îi vor revedea pe marele ecran pe câțiva dintre cei mai apreciați actori români: Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, alături de Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval, Constantin Cojocaru, Emilian Oprea, Cătălin Paraschiv, Andrei Ciopec.