Peisaje de excepţie pe drumul de sub munte

735

După o perioadă de ploi un cunoscut mă anunţă că dacă vreau să fac nişte fotografii bune pe Cheile Sohodolului de Izvarna ar fi cel mai nimerit moment pentru că după aversele căzute pârâul curge prin chei cu nişte căscăduţe şi repeguşuri de toată frumuseţea. Trebuie să fac precizarea că nu am descoperit eu că apa curge, dar după cum spune şi denumirea (Sohodol in slavonă ar însemna vale seacă) în perimetrul respectiv curgerea apei prin chei este destul de rară dar de o spectaculozitate cu totul aparte.

ECum cerul se limpezise, la întoarcere am luat-o pe drumul de sub munte intrând pe la Cantonul Bâlţii şi continuând ruta pe Valea Mare –Runcu –Bota -Dobriţa şi la final Leleşti. Oprindu-mă să mai fac câteva fotografii undeva între Dobriţa şi Leleşti am putut sau, mai bine spus, am avut privilegiul de a face câteva peisaje de excepţie a zonei montane gorjene. Sătucurile de munte, chiar conace din munte ce se puteau vedea cu teleobiectivul ajutat de claritatea excepţională a atmosferei, Cheile Şuşiţei Verzi, ale Sohodolului, ale Susenilor ori Şuşiţei Seci cum mai sunt cunoscute de localnici şi nu în ultimul rând valea Deleşului de unde o cărare ce pleacă din spatele bisericuţei străbate un peisaj aproape ireal prin câmpurile de lapiezuri (zona de lapiezuri din acest perimetru este considerată cea mai spectaculoasă din Carpaţii Româneşti, iar după unii geologi chiar din Europa) pentru a ajunge în apropierea altui fenomen rar Inelul de Piatră al Sohodolului de Runcu (un alt inel de o mărime asemănătoare mai poate fi văzut la nivel european doar în Franţa pe cheile râului Gerd iar în lume pe Canionul Colorado cu un fenomen asemănător supranumit de nativii amerindieni “Urechea Vântului”).

GIar peste tot acest tablou străjuie, ca un veritabil bastion de piatră, Muntele Pleşa cu al lui vârf ce de la 1444 m domină peisajul întocmai ca un foişor de pază şi unde te aştepţi dacă dai crezare legendelor cum că prin aceste locuri ar fi trăit uriaşi care erau numiţi „pelasgi” ce făcuseră chiar Podul Uriaşilor (nu departe, la Ponoare) să apară unul chiar pe buza muntelui cu ghioaga la spinare şi mâna la frunte scurtând zarea. De multe minuni este capabilă natura – mă gândeam eu. Rămăsesem „cu gura căscată” la peisaj deşi trecusem de nenumărate ori prin acele locuri dar limpezimea deosebită a atmosferei de acum dădea locurilor parcă altă viziune.

HConcluzia nu este greu de tras. Avem locuri de un excepţional peisaj si potenţial turistic. Doar că de cele mai multe ori din nepăsare ori necunoaştere, pur şi simplu ne batem joc de ele. Iar faptul că pe unii nu îi interesează iar alţii nu intervin mărginindu-se să declare nişte perimetre protejate nu este o soluţie la problematica actuală dezbătută (din fericire ori nefericire nici nu mai ştiu cum să-i spun) tot mai mult în cadrul unor proiecte comunitare integrate de protejare a mediului şi în acelaşi timp a factorilor ambientali locali.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here