Pedeliştii au instalat un liberal! – Petrescu, zburat de la cârma UEF Motru

565

deschidereIlie Petrescu, candidatul PPDD la fotoliul de primar al municipiului Motru, nu mai este începând de ieri directorul Unităţii de Execuţie şi Foraje(UEF) din localitate, acesta fiind detronat din funcţie în urma unei şedinţe de Consiliu de Administraţie care a avut loc în incinta societăţii. În locul lui Petrescu a fost instalat Ion Cojocaru, fostul director al unităţii până în martie 2009, liberal, şef al PNL Motru şi candidat USL la Consiliul Local, care a intrat în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile privind reîncadrarea sa pe funcţia de conducere. Petrescu rămâne la dispoziţia Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia(SNLO).

Prim-vicepreşedintele PPDD Gorj, Ilie Petrescu a fost îndepărtat din funcţia de director al UEF, unitate pe care a condus-o în ultimii ani, fiind promovat în funcţie la cererea lui Ionel Manţog, deşi la vremea respectivă motreanul era şeful Partidului Conservator Gorj. Petrescu nu s-a sinchisit prea mult de faptul că acceptarea acestei funcţii din partea PDL îl decade în ochii colegilor de partid, aflaţi în Opoziţie la acea vreme. Fostul senator, rămas fără mandat în urma alegerilor parlamentare, s-a plâns la acea vreme că s-ar fi îndatorat la bănci pentru campania electorală făcută alături de PSD, iar eşecul înregistrat i-a provocat mari probleme financiare. Pe acest motiv, Petrescu a acceptat funcţia de la SNLO, via Ionel Manţog, Daniel Burlan ungându-l pe acesta director la UEF Motru.

Director slab, unitatea dusă la faliment

În timpul mandatului său Ilie Petrescu nu a dat dovadă de un management performant, dimpotrivă. Unitatea a fost de mai multe ori executată silit, cu bunurile scoase la mezat de către fiscul gorjean şi cu salariaţii împuţinaţi şi trimişi în mod repetat în şomaj tehnic. De fiecare dată Petrescu a motivat că fie din cauza crizei financiare, fie a clienţilor rău-platnici, UEF Motru a intrat în blocaj. Singura calitate a lui Petrescu a fost că a bătut pe la toate uşile încercând să rezolve problemele în cauză, dar cam atât. În mandatul său de director al UEF Motru s-a ales şi cu un dosar penal, pentru ţevile trimise din unitate la el la ţară, ultima boacănă fiind legată de realizarea la tipografie a unor regulamente de ordine interioară, care s-au transformat apoi în afişe electorale pentru candidatul PPDD.

Juristul Cojocaru, promovat director

Toate aceste lucruri au contribuit la demiterea lui Petrescu de la cârma UEF Motru, varianta oficială fiind însă că Ion Cojocaru, juristul societăţii, deţine o hotărâre definitivă şi irevocabilă dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care impune SNLO repunerea sa pe postul de director al UEF. Hotărârea în cauză există însă din toamnă, până ieri nefăcându-se niciun fel de efort pentru punerea în aplicare a acesteia, deşi legea impune exact acest lucru. Acum însă o dată cu schimbarea Guvernului, conducerea SNLO, UEF fiind subunitate a acesteia, s-a decis să se respecte legea şi să fie repus Cojocaru pe funcţie, Petrescu fiind retras la Bază.

Şedinţă cu Spârlac şi Mezinca

Astfel, ieri la ora 13.00, Ilie Petrescu a fost chemat din concediu de odihnă la UEF Motru pentru o şedinţă de Consiliu de Administraţie de urgenţă. La şedinţă a participat preşedintele CA-ului, Mihai Spârlac, şi Mircea Mezinca, consilierul “generalului” Burlan. Evident la şedinţă a fost şi Ion Cojocaru care a şi fost repus în funcţia deţinută până în martie 2009, adică cea de director al UEF Motru. Motivul demiterii lui Petrescu a fost hotărârea instanţei pentru Cojocaru, Ilie urmând să îşi continue concediul de odihnă până pe data de 2 iunie, şi să rămână la dispoziţia SNLO. Se precizează că Petrescu a fost adus cu detaşare la UEF, motiv pentru care rămâne salariat al unităţii miniere, SNLO.

Misiune grea pentru liberalul Cojocaru

Ion Cojocaru va avea muncă grea la UEF Motru acesta fiind conştient că unitatea este pe butuci după trei ani de conducere executată de Petrescu. Cojocaru speră însă să salveze UEF Motru de problemele pe care le înregistrează, el fiind mulţumit că, în sfârşit, a fost repus pe post, după ce a încercat pe cale amiabilă să îşi rezolve problema. Cert este că dacă nu cădea Guvernul Ungureanu, Cojocaru mai aştepta pe margine câţiva ani, conducerea PDL a SNLO refuzând sistematic să îl îndepărteze pe Petrescu din funcţie, asta pentru că nu vroiau să repună pe post un liberal.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here