Pedeapsa primită de un hoț ghinionist!

555

Un individ din Bălănești a fost condamnat cu suspendare după ce în vara anului trecut a încercat să fure din casa unei vecine, doar că a fost urmărit de ghinion și s-a ales cu un dosar penal și cu o serie de interdicții.

Bărbatul știa că victima, pe a cărei locuință pusese ochii, lucra la un magazin din Târgu Jiu și lipsea de acasă, așa că, teoretic, și-a făcut un plan pe care nu a reușit să-l ducă și la bun sfârșit. Inculpatul era băut și, pentru că era și noapte, din cauza întunericului s-a încurcat în calcule. „Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, menţionând că, în seara zilei de 26.07.2023, în jurul orelor 22:30, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi având nevoie de bani, a hotărât să se deplaseze la locuinţa persoanei vătămate, cunoscând că este la serviciu. Inculpatul a precizat că a ajuns la imobil în jurul orelor 23:00 şi a pătruns în curtea locuinţei prin escaladarea gardului din apropierea proprietăţii învecinate. A mai susţinut inculpatul că a încercat să deschidă uşile de acces în locuinţă şi datorită faptului că erau încuiate, a stat o perioadă în sala casei, unde a fumat două ţigări, iar ulterior a hotărât să pătrundă în casă prin podul locuinţei, ştiind că din pod se poate ajunge în casă printr-o omnă de acces. În acest context, inculpatul a urcat în podul locuinţei, împrejurare în care a auzit o maşină, realizând că (…) se întorsese de la serviciu. Întrucât a constatat că îşi pierduse cheile locuinţei sale în momentul în care a urcat în pod, inculpatul a hotărât să rămână acolo până în dimineaţa zilei următoare, când ştia că persoana vătămată urmează să plece, intenţionând să îşi recupereze cheile şi să pătrundă în casă. Inculpatul a susţinut că a dormit în podul locuinţei până în jurul orelor 04:45, când şi-a aprins o ţigară. La scurt timp, în jurul orelor 05:00, inculpatul a auzit gălăgie şi a observat persoana vătămată urcând în podul casei având în mână o lanternă şi, deşi s-a ascuns după coşul de evacuare a fumului, a fost văzut de aceasta, motiv pentru care a sărit din pod pe lângă streaşina acoperişului, pe terenul viran de lângă locuinţă, după care a fugit spre albia râului, de unde s-a deplasat acasă. Inculpatul a mai susţinut că întrucât pierduse cheile de acces în locuinţă, a pătruns în casă pe geamul locuinţei şi a dormit până în jurul orelor 10:00, intenţionând să revină la imobilul persoanei vătămate pentru a-şi recupera cheile. Inculpatul a mai declarat că nu a pătruns în interiorul locuinţei persoanei vătămate, ci doar în podul casei, şi nu a sustras bunuri sau valori de la aceasta, întrucât a fost surprins şi a trebuit să fugă”, se menționează în documentele de la dosar. Decizia instanței este una cu suspendare, dar prin care inculpatul este obligat să stea la distanță de victima sa. „Condamnă pe inculpatul TIS , la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat(…). Aplică inculpatului TIS pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) n) și o) C.pen., respectiv: – dreptul de a comunica cu persoana vătămată CE prin orice mijloace, inclusiv telefonic sau prin corespondență și de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 10 m,(…)- dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate(…) la o distanță mai mică de 10 m pe o durată de 1(unu) an(…). Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei”, se arată în decizia magistraților, prin care inculpatul este obligat și să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here