Pe uliţa cu cinci poeţi – Capriciosul Căpruciu

94

MACININD VREMEACa şi în viaţă, poetul Ion Căpruciu are şansa de a evolua discret, spre vârfurile lumii cu care are contacte fireşti. El nu cerşeşte nimic. Nu face caz nici de tangenţele ori confluenţele sale cu viaţa literară. Preferă discreţia totală şi creşte artistic de la volum la volum.

Când ajungi la a patra carte de poezie adevărată şi-i dai titlul „Edenul de acasă”, preferat pe coperţile care mai cuprind ca prim ciclu de versuri mai poeticul „Valiza cu fluturi”, este un sublim semn de maturitate artistică. La care a avut răbdare să acceadă, mutându-şi atelierul literar de la iernile Bucureştilor la anotimpul „din primăvară până-n toamnă” petrecut în edenul copilăriei sale de la Brădiceni, comuna Peştişani.

Apărută în colecţia „Serile la Brădiceni”, Editura MĂIASTRA, „Edenul de acasă” începe cu o neglijenţă de care se face vinovat lectorul de carte Ion Popescu-Brădiceni. Una şi aceeaşi persoană cu lectorul universitar doctor(la acea vreme) cu acelaşi nume, atent ca postfaţa semnată de domnia sa să nu lipsească. Cuvântul autorului a fost numai anunţat pe pagina de gardă, dar lipsind cu desăvârşire dintre coperţi. Forţând puţin, putem aprecia poemul „Mama Maria” drept real cuvânt înainte în versuri. Iar primele lui versuri drept cheia de boltă a întregii poetici căpruciene: „Mama Maria/ purta-n desagă toată poezia/ şi viitorul/ Mereu în pridvorul/ agăţat de verbină/ îl zugrăvea cu lumină”.

Rostiri poetice

Ca degustător de poezie, îi las pe alţii să se pronunţe asupra rostirilor poetice, rosturilor şi înţelesurilor profunde ale versurilor celui născut „Pe uliţa cu cinci poeţi (Emil Paraschivoiu, Ion Căpruciu, Silviu Doinaş Popescu, Ion Popescu-Brădiceni şi Rudy Rasingen) se întâmplă un fenomen care ţine mai degrabă de miracol decât de istoricitatea cea mai… curentă. Fenomenul ca atare vizează un început de renaştere a adevăratei poezii. Acea poezie a EU-ului capabil să rişte… sacrificiul de sine.”, cum afirmă în postfaţă “modestul” Ion Popescu-Brădiceni, poetul care nu uită să se pre-numere fără a-l enumera măcar pe unchiul său – Nicolae Al Lupului(culmea, de pe aceeaşi uliţă), prozatorul uzurpat de comunişti, dar şi de unii urmaşi contemporani nouă.

img181Versusri albe şi profunde

Aş fi dorit să fiu scurt, chiar foarte scurt. Mă repet, tot ca degustător de poezie îl mai remarc pe finul psiholog ce-şi aplică nu numai ştiinţa vieţii, ci şi harul de la Dumnezeu în mai toate versurile sale. Pornite din prea plinul sufletului său de artist-cetăţean ce-a trecut elegant graniţa dintre cele două milenii. Fiind continuator, prin mereu actualul „Eden de acasă”, al altor creatori ce au copilărit la Brădiceni. Între care nu putem să-l uităm pe Constantin Brâncuşi, Dumnezeul tutelar al locurilor şi creator al sculpturii moderne a lumii. Al doilea zeu tutelar şi literar ar fi Nicolae Popescu, ce semna cu numele de scriitor Nicolae Al Lupului, în primul rând prozator dar şi promotor al poeziei de influenţă populară ca asceză a literaturii gorjene, dacă putem să ne exprimăm astfel, cu referinţă la manuscrisele nepublicate ale acestuia. În ciclul „Balada martorului ocular”, care încheie volumul, Ion Căpruciu se arată un parodist cu fină ironie la adresa mai tuturor utopiilor creaţiei. Fără a fi un Creangă al poeziei gorjeneşti, deşi nu e departe, capriciosul Căpruciu este un sfătos ce nu-şi impune utopiile morale şi ale credinţei, între care totuşi pendulează cu mult har. Nu face caz de ele, ci le reia artistic în versuri albe şi profunde.

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here