Pe furiș: Fostul pesedist Corcoață, cel care a băgat în insolvență UATAA Motru, a trecut la AUR!

3739

Eugen Corcoață, pensionar de lux, a fost pesedist până în urmă cu doar câteva zile. Avea chiar funcție de conducere în Partidul Social Democrat, acesta fiind poziționat în fruntea unei organizații al uneia dintre secțiile de votare din municipiu. A părăsit însă, brusc, înainte de Crăciun, grupul de WhatsApp a PSD Motru și în aceiași zi a defilat pe străzile orașului împărțind felicitări cu membrii AUR.

Corcoață a condus timp de câțiva ani Uzina de Agent Termic si Alimentare cu Apă Motru. A fost menținut pe funcție de către PSD chiar dacă se pensionase între timp și a băgat uzina în insolvență. A fost dat afara în 2020, după ce la primărie a ajuns liberalul Gigel Jianu. Corcoață era administrator special și a fost înlocuit de fostul primar Jianu cu Mihai Țurlea. A fost considerat o calamitate de către liberali dar a fost susținut totuși de către presediști, in ciuda faptului că partidul era criticat pentru menținerea la butoane, politic, a lui Corcoața.

„Orice zi în care Corcoață rămâne în funcția de administrator special al societății de termoficare din Motru reprezintă o pagubă în plus adusă societății și cetățenilor municipiului! Atât în perioada în care a deținut calitatea de director al SC UATAA SA Motru, cât și ulterior, Eugen Corcoață și-a îndeplinit în mod defectuos atrubuțiile, cauzând pagube societății, starea de insolvabilitate datorându-i-se, lucru menționat în Buletinul procedurilor de Insolvență nr. 1101/19.01.2016: ”h) (…)Pornind de la concluziile privind cauzele care au determinat starea de insolvenţă, administratorul judiciar a constatat ca, în afara factorilor ce ţin de modul de organizare şi funcţionare a debitorului, au existat şi alte elemente obiective care au generat aceasta stare printre care şi modul în care managementul a gestionat activitatea societăţii debitoare, mai ales activitatea de încasări şi plăti”, spunea în 2020, liberalul Gigel Jianu, pe atunci primar al municipiului.

În ciuda trecutul ,,glorios”, Corcoață s-a repliat politic, plecând pe furiș din PSD pentru AUR. Social democrații vor pune în discuție excluderea din partid a celui care a preferat să defileze pe străzile orașului fără să anunțe plecarea sa din partid.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here