Pe calea Visului

960

Silviu Doinaș Popescu, de vorbă cu scriitorul și doctorul în filologie Ion Popescu-Brădiceni.

VII. Marea Reculegere
Silviu Doinaș Popescu: – Dragă tată, continuăm cartea cu acest titlu oarecum derutant?
Ion Popescu-Brădiceni: – Ei, da, însă, de data asta, începem altfel. Ca în povestea aceea în care Făt-Frumos se întoarce în Valea Amintirii și a Vieții… adevărate.

Silviu Doinaș Popescu: – Te referi la extraordinarul basm al lui Petre Ispirescu? E plin de înțelesuri ezoterice. Profesorul meu de la Cluj-Napoca, Mircea Muthu, ne-a definit nouă, studenților, o „nouă interpretare critică”, unde fructifică achizițiile exegezei contemporane profund și evident original.
Ion Popescu-Brădiceni: – Pe Mircea Muthu, dragul meu, l-am inclus în uriașa mea „istorie” a literaturii române contemporane intitulată emblematic „Scriitori români contemporani și cărțile lor esențiale” despre care, pare-se, toată „lumea bună” a autorilor de ieri și de azi a auzit. L-am „prins” în episodul IX „Când arta ascunde arta” la un loc cu Constantin Preda, Valeriu Bârgău, Darie Novăceanu ș.a.

Silviu Doinaș Popescu: – Am știre că deja masiva carte a intrat în „folclorul oral”, întrucât editorul, Aurel Ștefanachi, i-a făcut publicitate, iar scriitorii care se regăsesc în cele aproape 2000 de pagini ale ei au cumpărat-o anticipat.
Ion Popescu-Brădiceni: – Unii m-au felicitat pentru ea: ca de exemplu Cassian Maria Spiridon, Marian Boboc, Ion Hirghiduș, Gabriel Chifu, Mircea Mihăieș, Vasile Spiridon, Andrei Novac, Doina Uricariu, Doina Drăguț, Mircea Pospai ș.a. E „o întreprindere” cu dichis.

Silviu Doinaș Popescu: – Adică, vrei să spui că are toate cele necesare, fără să lipsească nimic și cu grijă ordonat, care completează „sistemul” istoriilor actuale ale literaturii române contemporane și ajută la mai buna ei funcționare.
Ion Popescu-Brădiceni: – Nicolae Manolescu își începe „Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc” cu perioada copleșitoare a romantismului de tip Biedermeier. Termenul a fost utilizat prima oară de Friedrich Sengle într-o carte intitulată – îți împrospătez memoria – „Biedermeierzeit”, ca definitoriu pentru literatura dintre Restaurația din 1819 și Revoluția din 1848. La români, programul romantic îl reprezintă „Introducția la Dacia literară”, fiind publicat de Mihail Kogălniceanu în chiar primul număr al revistei, din martie 1846. Eu o încep însă cu Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ana Blandiana și Constantin Brâncuși (și, precizez, pe genialul Brâncuși îl prezint ca… scriitor ci nu ca sculptor).

Silviu Doinaș Popescu: – Și totuși într-o „istorie” precedentă „Reinventarea capodoperei I. Transversaliile literaturii române de la origini până mâine”, cu un motto senzațional: „Transmodernismul nu e totul, dar, fără transmodernitate, totul e nimic”. (în care, fățiș, polemizezi cu Nicolae Manolescu), scrii și despre întemeietori, de la Neagoe Basarab până la Dimitrie Cantemir, sub titlul „Între două domnii întemeietoare”. Îți sugerez să o republici căci propune o viziune alternativă asupra unor „granzi” precum Ion Neculce, Dosoftei, Dimitrie Cantemir, Miron Costin, Alexandru Macedonski, Ion Budai-Deleanu, Ienăchiță Văcărescu, Ion Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri (cu prozopoeme și proemzii), Ion Creangă, I.L. Caragiale (o monografie a relației dintre sacru și profan și a binomului real-fantastic), Liviu Rebreanu, G. Bacovia (prozatorul).
Ion Popescu-Brădiceni: – Partea a XIV-a a respectivei mele istorii (la care o să redactez și alte „monografii” așa, din pura plăcere a recitirii (și a „poeticii (re)lecturii” căreia Matei Călinescu i-a dedicat un tratat) se referă la „valențele poetice ale poeților neomoderni din „generațiile ‘60 și ’70. Printre ei: Constantin Buzea, Ala Blandiana, Marin Sorescu. Dar, deopotrivă, la „contribuția generației „columniste” la dezvoltarea literaturii oltene” (Sabin Velican, Stelian Haralambie Sterescu, Titu Rădoi, Ion Cănăvoiu, Petre Popescu-Gogan, Aurel Antonie, Artur Bădița, Gelu Birău, Cristian George Brebenel, Adrian Frățilă, Viorel Gârbaciu, Romulus Iulian Olariu, Ion Pecie, Lazăr Popescu, Romeo Ionescu, Spiridon Popescu, Marius Marian Șolea, Ion Căpruciu, Radu Cârstoiu, George Drăghescu.

Silviu Doinaș Popescu: – Dă-mi voie să trec în revistă și setul de „referințe critice” la opera ta vastă, ele aparțin unor intelectuali redutabili: Ion Buzera, Toma Grigorie, Lazăr Popescu, Vasile Sichitiu, Ion Cepoi, Zenovie Cârlugea, Ion Horea, Nicolae Diaconu, Horia Muntenuș, Laurian Stănchescu, Victor Nicolae, Ion Pachia-Tatomirescu, Theodor Codreanu, George Mirea, Adrian Dinu Rachieru, Gheorghe A. Neagu, Ioan Țepelea, Marian Drăghici, Horia Gârbea, Valentin Tașcu, Vasile Spiridon, Ion Mocioi, Petru Ilie Birău, într-o monografie despre poetul, prozatorul și criticul literar care mi-s, Antonia Badea, Victor Știr, Alex Gregora, Eugen Eva ș.a.
Ion Popescu-Brădiceni: – Acestor nume trebuie să le adaug și pe cele ale unor Adrian Alui Gheorghe, Mircea Bârsilă, Constantin Stancu, Ioan Holban, Mircea Stâncel, Nicolae Dragoș, Ladislau Daradici, Constantin Zărnescu, Ion Hirghiduș, Alexandru Sfârlea, Gheorghe Grigurcu, Constantin Cubleșan, Camelia Ardelean, Lucian Gruia, Dan Adrian Popescu. Și închei înșiruirea cu tine însuți.

Silviu Doinaș Popescu: – Mulțumesc.
Ion Popescu-Brădiceni: – Ah, îi uitasem pe Vasile Vasiescu, Mircea Petean, Ion Trancău (acesta din urmă a scris și o carte întreagă despre opera mea), Haralambie Bodescu (și acest condeier mi-a analizat într-o monografie opera poetică și critică).

Silviu Doinaș Popescu: – Ai pe masa de lucru o carte „Ion Popescu-Brădiceni interpretat de…”, pe care dorești să o scoți de sub tipar la împlinirea celor 70 de ani de viață.
Ion Popescu-Brădiceni: – Mă îngrozesc când mă gândesc la o asemenea vârstă. Ce repede a trecut timpul! Precum personajului din basmul ispirescian. Perspectiva morții e neîndurătoare, cumplită și îmi e o frică teribilă de ea.

Silviu Doinaș Popescu: – Hai să nu insistăm asupra acestei teme. La ce nouă carte scrii în prezent? La „Trăitor în Ezoterezia” din câte știu din „Gorjeanul”.
Ion Popescu-Brădiceni: – Și la un alt proiect mult mai… fabulos: „Un (z)eu în carne și oase. Avatarurile lui Ieronim Contemporanul”, care fructifică câteva scrieri ale lui Mircea Eliade, Laurențiu Fulga, Ileana Mălăncioiu dar și pe-ale mele efectiv.

Silviu Doinaș Popescu: – Mi-ai vorbit de acest „megatext”. E un scenariu și dramatic și de film. Deși valorifică câteva cărți anterioare, se desprinde din matca lor reoriginalizându-se ca discurs autonom.
Ion Popescu-Brădiceni: – Ultimului avatar i-am publicat propria sa culegere de poezii sub titlul „Manuscrisul lui Ieronim Contemporanul”, apărută la Editura Pim, în 2018, din Iași, având 233 pagini și un portret pe coperta 4 de Gheorghe Grigurcu. Acest Ieronim Contemporanul e strănepotul lui Ioan Brădiceneanul de Ezoterezia, rege al acestui hinterland realfantastic, comentat cu o nedisimulată generozitate de Adrian Alui Gheorghe în cartea sa „Prăvălia cu poezie” apărută în 2019 la prestigioasa editură „Școala Ardeleană din Cluj-Napoca” (vezi pp. 136-138).

Silviu Doinaș Popescu: – Cum încheiem și acest cel de-al VII-lea episod al cărții „Pe calea Visului”?
Ion Popescu-Brădiceni: – Ca de obicei, cu un poem inedit;

Silviu Doinaș Popescu: – Nu înainte de a te ruga să definești, de ipso et de facto, poezia încă o dată.
Ion Popescu-Brădiceni: – Dificilă misiune, fiule. Nu există poet care să nu fi încercat acest lucru. De la Ion Heliade Rădulescu și până la Cassian Maria Spiridon, la Mihai Eminescu și până la Mircea Cărtărescu; sau de la Titu Maiorescu până la Nicolae Manolescu. Dar îmi asum și acest risc. A câta oară? Habar n-am.

Silviu Doinaș Popescu: – Păi, ai cuvântul. Mereu ai „cuvintele” cu tine și la tine. Te reculegi mereu în sânul lor! În libertatea lor funciară. În poeticitatea lor brădiceneană.
Ion Popescu-Brădiceni: Manuscrisul se numește „Întruna”: „De ipso et de facto, poezia își este sie însăși suficientă. Ea curge întruna pe dedesubt minunată, lentă, cu adâncuri nebănuite.
Are în corpu-i vinișoare albăstrii cum apa mării și răspunde întruna chemării zeilor de din vechime. Știe totodată să acceadă în temple.
Se bucură de pacea lumii pe sub măslini. Își biruie dușmanii cum Orfeu cu înlănțuirea unor cânturi construite inteligent între zenit și nadir. Drumurile ei sunt întruna labirintice. Purcede din primordiile indice. Se raportează mereu la Axis Mundi, pe care o sărbătoresc ritualic, înființând la capetele fiecărui poet fiecărei punți către-o fântână.
Poezia, în limba română, tinde întruna către idealitate. Descinde uneori în câte-o Cetate să pună cununa de lauri pe fruntea vreunui poet. Acesta-și asuma, ca un autentic nomothet, renumirea temeiurilor. Și se comportă ca un onomaturg perfecționist.
Poezia, în limbajul contorsionist, se mulează pe orice tentație. Dovedește întruna o inepuizabilă inspirație. Furată de valori onirice, întrețese viziuni înrădăcinate în logosul lui Archaeus. Numai eu-s, vai mie, adept al Nostosului Originar? Rar, tot mai rar, Poezia-și petrece zilele libere în Pantheon. A coborât în lumea măruntă: naștere, nuntă, moarte. Nemurirea i-a fost fatal interzisă. Precum o brândușă, precum o narcisă, precum un crin, un mărgăritar, condeiu-mi se-ntoarce în sacra Natură să-i fie întruna descriptor clandestin și neînfricat matador.”

Silviu Doinaș Popescu: – Ce poem ai ales pentru cititorii „Gorjeanului”?
Ion Popescu-Brădiceni: – Am optat pentru

Un autoproiect vizionar
Îngerii, cu-a lor memorie imaginară,
calcă-n picioare și ultima țară.
În insula ce s-a pierdut noțiunea timpului
în fine îmi revendic apariția nimbului.

Ca să pot instaura haosmosul inițial
trebuie să redevin altar sacrificial.
Ca să pot reintra în dansul inițiatic
trebuie să redescopăr eul meu cel sălbatic.

Corbii croncăne aiuritor și lugubru,
estimp Bacovia se reîntoarce la cubul
ce-i fusese rezervat în satanic eon.
Știți cu ce scriu ăst poem? C-un creion

rămas de la atelierul de tâmplărie
al tatălui meu cel mai bun dintr-o mie
și unu’ de meșteri. Ah, ce mi-e dor
aprig de glasu-i de matador.

Ah, ce-aș dori să-mi vorbească iar
de cartea lui Eminem ce-o primise ca dar
de ziua lui de la soția lui Elena,
de-a căror iubire se va umple iar scena

poemului de față, pe care, umil, li-l dedic.
Oh, dați-mi voie să vă, iarăși, explic
pe tărâmul fermecat, singurătatea-și pierde
aleanul de moarte, redevine iar verde

câmpie, pădure, lac cu nuferi și lotuși.
Descrierea labirintului… și totuși… și totuși
presupune întoarcerea ochiului critic
în spațiotimpul oniricomitic,

în spațiul erotic, realimaginar,
unde însă condiția-i să ai cultură, har,
un intens instrumentar translingvistic
și categoric un proiect vizionar, ludicomistic.
Ion Popescu-Brădiceni, scriitor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here