Patru locuințe din Târgu-Jiu, sparte de o grupare de hoți! – Infractorii, în libertate, proprietarii au pagube de zeci de mii de lei

1186

Patru locuințe din municipiul Târgu-Jiu au fost ținta unei grupări mafiote care acționează, din luna martie, pe teritoriul orașului fără să fie stingherită de oamenii legii. Infractorii au intrat, cu chei potrivite, în cele patru apartamente din zona centru, Grivița, Gen.Tell și Republicii, dimineața, spun victimele, în timp ce proprietarii erau la serviciu ori la cumpărături, și au plecat încărcați cu bani și bijuterii. Doar unul dintre cazuri s-a soluționat, în ultimele două luni, când polițiștii de la Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj au ridicat din Târnăveni, după percheziții, trei persoane. Respectivii au stat în arest doar 20 de zile din cele 30 primite inițial, pentru că, în final, victima s-a înțeles cu infractorii. Trimiși în judecată, cei trei mureșeni au scăpat de zăbrele, deși restul victimelor îi indică tot pe aceștia vinovați de următoarele spargeri. Probele lipsesc, iar victimele infracțiunilor și-au pierdut speranța că polițiștii îi vor mai trage la răspundere pe cei vinovați.

•Trei cuțite, lăsate în urmă de hoți în una dintre locuințe
•Câinele proprietarilor, dat cu spray paralizant!
•Bani și bijuterii, sustrase din locuință dimineața când proprietarii erau la muncă
•O femeie în vârstă, devalizată de 20.000 de lei, în timp ce se afla la piață
•O victimă s-a înțeles cu infractorii! A fost plătită să își retragă plângerea
•Restul păgubiților așteaptă vești bune de la poliție, acestea lipsesc.
•IPJ Gorj: Activitățile pentru identificarea autorilor furturilor din locuințele respective continuă!

Două dintre furturile din locuințele din Târgu-Jiu s-au petrecut la finalul lunii martie, iar următoarele două ulterior. Modul de operare, spun victimele, ar fi aproape identic. Proprietarii erau filați până plecau de acasă, spargerile se dădeau ziua, în locuințe se pătrundea cu chei potrivite, se fură bani și bijuterii, deloc obiecte mari sau grele, iar hoții știu exact dacă locatarii au animale de companie în casă, dovadă că intrau pregătiți să le neutralizeze.

Trei cuțite, trei hoți?!
Prima spargere se dă pe data de 28 martie, între orele 9.00-10.00 dimineața, într-un apartament din zona centrală a municipiului. Proprietarii sunt la serviciu, iar în locuință rămâne doar un câine de talie mică, inofensiv. Hoții intră în scara de bloc, deschid ușa cu cheia, pătrund în casă și merg direct la țintă. Adică la locul unde familia avea lucrurile de valoare, mai exact o sumă mai mare de bani și bijuterii. Totul este subtilizat rapid, hoții folosindu-se de ustensile din casă. Trei cuțite rămân în urma infractorilor, unul de bucătărie fiind lăsat pe pat. Hoții prind chiar curaj, pe parcursul comiterii infracțiunii, golind o sticlă de whisky aflată într-o plasă de cadouri, lângă bibliotecă. Lasă chiar două degete de băutură în recipient, își șterg amprentele și părăsesc locuința la fel de silențios cum au intrat. Proprietarii revin acasă câteva ore mai târziu, văd speriați ce au lăsat în urmă hoții și anunță poliția. “În data de 28 martie 2018 poliția a întocmit un dosar penal pentru furt dintr-o locuință din Târgu-Jiu. Dosarul se află în cercetare la Serviciul de Investigații Criminale. Ancheta este în curs”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, la cererea Gorjeanul. Victimele infracțiunii spun și acum că sunt speriați de cele petrecute, stau cu teamă în locuință și au mari îndoieli că infractorii vor fi găsiți, aceștia bănuind că cei care le-au sustras și lor bunurile ar fi cei trei mureșeni, prinși în aprilie de polițiștii gorjeni.

A doua lovitură, 10.000 de lei
A doua locuință filată este situată pe strada General Tell din Târgu-Jiu. Și de aici sunt sustrași 10.000 de lei, aproape prin același mod de operare. S-a păstruns în locuință ziua, în lipsa proprietarilor. De această dată, una dintre persoanele suspecte din Târnăveni, județul Mureș, ar fi fost văzută în zona locuinței sparte, de o cameră de supraveghere. Avocatul acestuia a demontat însă proba, spunând că, surprins filând zona din imagini, nu ar fi clientul său. Cu toate acestea, pentru prinderea suspecților din Mureș se pune la cale o operațiune de zile mari. Celor trei li se fac percheziții domiciliare, luna trecută, iar respectivii sunt aduși în arestul IPJ Gorj, inițial pentru 24 de ore, apoi pentru 30 de zile. “Polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj au continuat cercetările într-o cauză penală, în colaborare cu IPJ Mureş şi B.O.S. Mureş, fiind identificați pe raza municipiului Târnăveni, județul Mureş, trei bărbați de 31, 39 și 51 de ani, din localitate, bănuiți de comiterea unei infracţiuni de furt din locuinţă, comisă în luna martie pe raza municipiului Târgu-Jiu, cauzând un prejudiciu în valoare de 10.000 de lei. Bărbații au fost conduşi la sediul IPJ Gorj pentru continuarea cercetărilor și întocmirea probatoriului în dosar. Pentru administrarea probatoriului în cauza penală, polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj, cu sprijinul S.O.S. Gorj, au efectuat trei percheziţii domiciliare pe raza municipiului Târnăveni, judeţul Mureş, fiind identificate mai multe mijloace materiale de probă. În baza probatoriului administrat s-a dispus măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pe o perioadă de 24 de ore faţă de cei trei bărbați, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj, postat pe site-ul instituției pe 14 aprilie 2018.

Victima, plătită să tacă
După 20 de zile de arest, cei trei bărbați sunt eliberați din arestul IPJ Gorj, aceștia bătând, culmea, palma cu victima. Mai exact, aceștia plătesc pagubele create proprietarilor apartamentului și în loc de 10.000 de lei, banii furați, le-ar fi restituit acestora 30.000 de lei. Reclamantul își retrage plângerea, iar cei trei sunt puși în libertate, nu înainte de a fi trimiși însă în judeactă pentru furt. O declară purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu, care a confirmat, ieri, faptul că cei trei au fost eliberați din arest după 20 de zile, dar și faptul că reclamația la adresa acestora a fost retrasă. “Cei trei au fost trimiși în judecată pentru furt când erau în stare de arest”, a subliniat însă Miruna Prejbeanu. Cu siguranță, soarta celor trei, pe timpul procesului penal, nu mai interesează însă proprietarii apartamentului spart în zona Generall Tell.

O vârstnică, lăsată fără economii
Până la operațiunea de identificare a suspecților din Târnăveni, în municipiul Târgu-Jiu se mai înregistrează două spargeri de locuințe, după același tipar, una în zona Grivița și una pe Republicii. Nici picior de hoț însă, în timp ce victimele au rămas cu paguba. Una dintre persoanele păgubite este o femeie în vârstă, din locuința căreia s-au sustras 20.000 de lei. Femeia era la piață, când hoții i-au pătruns în casă. Au plecat cu buzunarele pline, în timp ce femeia își plânge și acum paguba, iar fiicele acesteia sunt extrem de revoltate că infractorii sunt în libertate, și ar fi putut atenta și la viața mamei lor.
Reprezentanții IPJ Gorj dau însă asigurări că activitățile pentru identificarea autorilor continuă, infractorii urmând să fie depistați, dosarele fiind pe mâna polițiștilor de la SIC, cei mai buni la acest capitol.
ANAMARIA STOICA

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here