La 25 iunie 1940, a luat ființă Escadrila Sanitară, având ca prime titulare pe aviatoarele stagiare Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas, lor alăturându-li-se în scurt timp și Virginia Duțescu. La comanda escadrilei era cpt. av. Gheorghe Valvarie. Sediul escadrilei era la aerodromul Băneasa. Scopul înființării acestei secții a Aviației Militare Române a fost evacuarea răniților de pe front, în Al Doilea Război Mondial. Escadrila era încadrată cu piloți de sex feminin și avea în dotare avioane de tip Monospar ST-25, RWD-13, RWD-13S, Potez 65 sau Bücker Bü 131, inițial, vopsite în alb, și purtau însemnele Crucii Roșii.
Deși erau considerate necombatante, iar zborurile erau considerate ca având caracter umanitar, aviatoarele aveau grad de sublocotenent, primeau soldă și purtau uniformă militară pentru a nu fi considerate spioane în caz de capturare.
Prima campanie a escadrilei Albe a fost în Bătălia pentru cucerirea Odessei
La mijlocul lunii iunie 1941 escadrila a fost trimisă pe aerodromul de la Focșani, iar în ziua începerii ofensivei Armatei Române, pe 22 iunie 1941, zi în care România intra în Al Doilea Război Mondial, escadrila s-a mutat la Tecuci. În acel moment din escadrilă făceau parte aviatoarele Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas, precum și adj. șef. av. Nicolae Popescu („Roată”), care pilota avionul Potez 65. La comanda escadrilei era lt. av. Traian Demetrescu. La 10 iulie escadrilei i s-au alăturat și av. Virginia Duțescu, infirmiera voluntară Ioana (Bica) Grădinescu, care participase și ea la manevrele de la Galați din 1938 ca infirmieră pe avionul Monospar, și agentul sanitar Gheorghe Ernest. Până la 20 august avioanele escadrilei au transportat de la Românești, Basarabeasca, Hîncești, Chișinău, Bălți și Arciz în jur de 200 de răniți.
În timpul bătăliei de la Odessa (8 august – 16 octombrie 1941) escadrila a fost foarte solicitată, fiecare avion efectuând până la patru misiuni zilnic. În timp ce frontul românesc înainta spre Odessa, se schimba și aerodromul.
Pe front, misiunile erau executate fără protecția aviației de vânătoare. Pentru a se proteja, avioanele zburau foarte jos, la înălțimea de 50 m, la care vânătoarea adversă nu cobora, dar le ataca la sol. Ca urmare, în august 1941 ele au fost vopsite în culori de camuflaj, verde închis deasupra și albastru deschis dedesubt, iar crucile roșii au rămas în cercuri albe.
La 21 august escadrila s-a mutat la Tighina (Republica Moldovenească), ulterior la Tiraspol Ucraina). Aterizările se făceau în zone neamenajate și staționările trebuiau să fie foarte scurte, pentru a evita ca avioanele să fie atacate la sol de către aviația sovietică. Virginia Duțescu nu a făcut față stresului și la 1 septembrie a părăsit escadrila. Pentru celelalte aviatoare campania din 1941 s-a încheiat la 6 noiembrie, când avioanele RWD-13 au fost aduse la aerodromul militar de la Pipera, urmând să intre în revizie generală. În timpul acestei bătălii au fost transportați răniți din localitățile ucrainiene Zalci, Baden, Iaska, Mihailovska, Dimitrievska la Tiraspol. Numărul răniților transportați ridicându-se la 700. De la Tiraspol răniții erau transportați la București cu avionul Potez 65, pilotat de adj. șef av. Nicolae Popescu. Cu avioanele escadrilei, precum și cu avioanele Junkers Ju 52 ale LARES, în perioada 22 iunie – 31 decembrie 1941 au fost evacuați de pe front 5249 de răniți și bolnavi. Prin Înaltul Decret Regal nr. 2712/12.09.1941, publicat în Monitorul Oficial nr. 238/8.10.1941, toți aviatorii escadrilei, inclusiv cele patru aviatoare, au fost decorați cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, clasa Cruce de Aur. Ioana Grădinescu a fost decorată cu Medalia Aeronautică de Război, iar Gheorghe Ernest cu Crucea „Meritul Sanitar”. La 6 noiembrie 1941 escadrila a încheiat prima campanie și a fost retrasă la București.
Campania a doua din anul 1942 la Stalingrad
Prin reorganizare, la 10 aprilie 1942 s-a înființat Grupul Aerotransport Militar, care efectua aprovizionare cu muniție și materiale, realiza legături, transporta personal militar etc. Grupul era format din piloți ai LARES, și cei ai Escadrilei Albe și era condus de cpt. cdor. Octav Grigoriu. Grupul era format din Escadrila 105 Transport Greu, dotată cu avioane Junkers Ju 52, comandată de cpt. av. Constantin Abeles, Escadrila 107 Transport Greu, dotată tot cu avioane Junkers Ju 52, comandată de cpt. av. Constantin Stoian și Escadrila 108 Transport Ușor, cu aceeași dotare din anul precedent, comandată de lt. cdor. av. Isaia Popovici. Escadrila 108 Transport Ușor era formată din două secții, Secția I, comandată de lt. cdor. av. Isaia Popovici, și Secția II, comandată de lt. av. Traian Demetrescu. La plecarea pe front, 18 august 1942, piloții Secției I erau Nadia Russo, Mariana Drăgescu, Virginia Thomas, serg. TR av. Nicolae Găvănescu, adj. șef av. Ion Rădulescu și serg. sanitar pilot Constantin Popescu. Această secție era dotată cu 3 avioane RWD-13S și 3 avioane RWD-13. La 30 august piloții Secției II erau serg. TR av. Nicolae Dociulescu, serg. TR av. Alexandru Solo, serg. TR av. Șerban Mănciulescu, serg. TR av. Ștefan Petrescu, adj. av. Gheorghe Cojocaru, pilot voluntar Victoria Pokol, pilot voluntar Maria Nicolae și pilot voluntar Smaranda Brăescu. Dotarea secției era cu 7 avioane RWD-13 și un avion Bücker Bü 131. La 15 mai aviatoarele Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas au fost decorate cu Ordinul Vulturul German clasa a III-a.
La 18 august Secția I a escadrilei 108 a plecat spre Stalingrad. Deplasarea s-a făcut pe traseul București – Tiraspol – Nicolaev (18 august) – Melitopol – Stalino (19 august) – Nikolaevskaia (20 august) – aerodromul de la Kotelnikovo, la 160 km SV de Stalingrad (21 august). Secția II a escadrilei 108 a ajuns la 30 august la Tiraspol și apoi la Stalino. În afară de transportul răniților la Tiraspol, aviatoarele au executat și misiuni de recunoaștere, cum a fost cea efectuată în 4 septembrie de Mariana Drăgescu pentru identificarea unui teren de zbor.
La 10 septembrie escadrila s-a deplasat pe aerodromul de la Plodovitoe, 40 km S de Stalingrad. Deși era doar septembrie, era foarte frig, iar Nadia Russo s-a îmbolnăvit și a plecat la spitalul de la Nicolaev. La sfârșitul lunii septembrie generalul Corneliu Dragalina a citat escadrila 108 pe Corpul 6 Armată prin ordinul de zi nr. 164/1942 și a organizat o conferință de presă. Cu această ocazie s-au făcut multe fotografii publicate în presa vremii. Deoarece partizanii din zonă au aruncat în aer un tren care transporta benzină pentru avioane, acestea nu au mai putut zbura, iar activitatea de salvare a stagnat. Din această cauză, la 1 octombrie avioanele Secției I au primit ordin de retragere de la Plodovitoe la Kotelnikovo, iar în 24 octombrie au fost trimise cu trenul în țară pentru revizie generală, la ICAR București. Personalul a venit în țară cu un avion Junlers Ju 52 al Grupului, iar aviatoarele escadrilei au primit ordin să urmeze Școala de Infirmiere Voluntare la Spitalul Militar „Regina Elisabeta”. Din august până în octombrie au fost transportați peste 300 de răniți, ceea ce însemna câte 3 zboruri pe zi pentru fiecare avion. Pentru eroismul în campania de la Stalingrad Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas au fost decorate cu Ordinul Crucea Reginei Maria. Secția II a escadrilei 108 a rămas la Stalino, efectuând cu fiecare avion câte 3-4 transporturi pe zi de la Kresniskaia, Starobelsk și Tuzov. La 27 octombrie secția se mută la Rostov, și apoi la Morozovskaia, de unde se retrage iar la Rostov în 2 noiembrie. La 8 ianuarie 1943 și Secția II s-a întors pe aerodromul Băneasa, avioanele, uzate, fiind transportate cu trenul, ca și cele ale Secției I. Între 1 și 15 noiembrie avioanele Secției II au transportat peste 250 de răniți. La 13 ianuarie Smaranda Brăescu a fost detașată la Escadrila 105 Transport Greu. Astfel s-a încheiat și a doua campanie pe Frontul de Est a acestei escadrile.
Campania a treia din anul 1943 din Peninsula Crimeea
La 3 martie 1943 la escadrilă a fost repartizată și aviatoarea Ștefania Silvia Iupceanu, ca pilot de legătură. La 30 mai la comanda escadrilei este numit cpt. av. Constantin Afenduli. Toate aviatoarele au fost concentrate în Secția I a escadrilei. Piloții secției erau Mariana Drăgescu, Virginia Thomas, Stela Huțan, Maria Nicolae, Victoria Pokol și serg. av. Ștefan Petrescu. Dintre piloți nu mai făcea parte Nadia Russo, nevoită să-și dea demisia din motive de sănătate. Secția era dotată tot cu cele 3 avioane RWD-13S și cu 3 avioane RWD-13. La 8 iulie Secția I a escadrilei 108 s-a deplasat pe aerodromul din Simferopol – Crimeea. Aici a transportat răniți de pe frontul din Kuban între Kerci și Simferopol. Însă doar după două zboruri Maria Nicolae a trebuit să revină la București. Aviatoarele rămase au continuat și cu misiuni de recunoaștere. La 13 iulie Mariana Drăgescu – pilot, Smaranda Brăescu și Stela Huțan au făcut o recunoaștere pe ruta Simferopol – Sarabuz – Simferopol, iar Virginia Thomas una pe aceeași rută, avându-l la bord pe generalul Petrescu. În ziua de 14 iulie Mariana Drăgescu – pilot și Stela Huțan au făcut o recunoaștere pe ruta Simferopol – Kerci – Simferopol, iar Virginia Thomas și Maria Nicolae una pe ruta Simferopol – Evpatoria – Simferopol. În 19 iulie Smaranda Brăescu și Stela Huțan au făcut și ele o recunoaștere pe traseul Simferopol – Kerci – Simferopol. Aceste trasee s-au repetat cu regularitate până la 6 octombrie. Secția a avut și prima pierdere de material – avionul RWD-13S nr. 3, pilotat de Ștefan Petrescu a fost avariat în urma unei aterizări forțate, cauzată de o pană de motor. Oricum, în urma ofensivei sovietice aeroportul Simferopol devenise nesigur, astfel că la 22 septembrie s-a sfârșit cea de-a treia campanie a Secției I a Escadrilei 108 Transport Ușor, aviatoarele fiind repatriate, iar secția s-a desființat. În întreaga lor activitate aviatoarele n-au avut niciun incident de zbor.
Avioanele însă au rămas la Simferopol, fiind preluate la 22 septembrie de Secția II a escadrilei 108. Sub comanda cpt. av. Traian Demetrescu, piloții secției erau serg. TR av. Nicolae Dociulescu, serg. TR av. Alexandru Solo, serg. TR av. Șerban Mănciulescu, serg. TR av. Ștefan Petrescu, serg. TR av. Niculae Sassu, adj. (r) av. Mihai Găvănescu și adj. șef. av. Nicolae Popescu. Dotarea secției era formată din 2 avioane RWD-13S, 4 avioane RWD-13 și avionul Potez 65. Aici, timp de două săptămâni au transportat răniți la spitalele din Simferopol și Nicolaev. În urma schimbărilor situației de pe front secția s-a retras la 6 octombrie la Herson, la 1 octombrie la Nicolaev, iar la sfârșitul anului 1943 în țară. La 13 aprilie 1944 escadrila a fost mutată la Bacău, unde a rămas patru luni. Între 22 și 25 august escadrila s-a deplasat la Pătești, apoi la Călărași, apoi a revenit la Băneasa, iar în final a fost trimisă la Mărculești. Cu aceasta s-a încheiat existența Escadrilei Sanitare, care și-a încetat efectiv activitatea la 25 august 1944. În cursul activității sale, în 1941 escadrila a evacuat pe calea aerului în spatele frontului peste 5000 de răniți, iar în 1942 peste 4000, dintre care 7–800 erau militari în armata germană. O parte dintre aviatoare au fost încadrate la Centrul de Antrenament al Aviației de la Clinceni. Mariana Drăgescu s-a întors pe front în vara anului 1944 unde a executat misiuni până la sfârșitul războiului ca pilot la Escadrila 113 Legătură. După instaurarea regimului comunist, destinul aviatoarelor a fost închisoarea și deportarea, sau, în cel mai bun caz, eliminarea din aviație și marginalizarea. Celebre în anii războiului, aceste aviatoare au intrat într-un complet anonimat în primele decenii postbelice, fiind readuse în conștiința publicului abia după 1989. În anul 2004 în Studioul Cinematografic al Armatei Române a fost realizat documentarul „Escadrila Albă”, în regia lui Șerban Creangă.
A consemnat, Lt. col. (r.) Gheorghe BUȘE, A.N.C.E. „R.M.” Gorj
