Parcări pe verticală în zonele aglomerate din municipiu

491

O firmă din Bucureşti, care lucrează în parteneriat cu o societate din Marea Britanie, a transmis recent către conducerea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu o ofertă privind amenajarea de automate pentru parcări cu autoturisme pe verticale. În perioada următoare, reprezentanţii de la Târgu-Jiu vor lua legătura cu firma respectivă spre a cere şi o ofertă de preţuri şi a vedea la ce costuri se ridică investiţia. “Am primit o ofertă destul de tentantă de la o societate care ne pune la dispoziţie automate pentru parcări cu autoturisme dispuse pe verticală. Sunt acele autoturisme care se pun pe verticală, e un sistem hidraulic care poate să permită ca în zonele aglomerate, acolo unde nu putem realiza alt tip de parcare, să putem face un parteneriat. În perioada următoare o să-i chemăm la discuţii pe cei care reprezintă această societate. Ei sunt în colaborare cu o firmă din Marea Britanie care realizează astfel de suporţi. Inclusiv realizarea acestor parcări se desfăşoară pe o perioadă foarte scurtă de timp, adică în 4 zile pot să monteze aceste ansamble pentru a putea să fie folosite. Ideea este în felul următor: noi trebuie să identificăm locaţiile şi încercăm să creăm un parteneriat public-privat în care dânşii să îşi calculeze pe o perioadă de timp posibilitatea de a amortiza acea investiţie. E un lucru destul de bun raportându-ne la problemele pe care le avem în anumite zone în privinţa traficului extrem de aglomerat”, a declarat primarul Marcel Romanescu.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here