Pandurii se dă MAREș

529

Pandurii a anunțat, ieri, transferul unui tânăr jucător, Marius Mareș, un mijlocaș care la 19 ani are deja cinci partide jucate în Liga 1 în tricoul celor de la FC Vaslui. Mareș a făcut junioratul la Jiul Petroșani, a evoluat în sezonul 2013-2014 în tricoul celor de la FC Vaslui, iar în ultima perioadă a fost jucătorul celor de la ACS Berceni.
“Sunt foarte mulţumit că am ajuns la Pandurii Târgu-Jiu, e un pas înainte pentru mine. Sper să demonstrez oamenilor care au avut încredere în mine că merit să joc aici. Îmi doresc să joc la echipa mare până la finalul sezonului, sunt încrezător în propriile forţe şi sper să-i demonstrez domnului antrenor că pot fi o soluţie. Pandurii Târgu-Jiu este o echipă foarte bună, cu mulţi jucători de calitate, jucători de la care am ce învăţa, atât din punct de vedere fotbalistic, cât şi extrasportiv”, a declarat Marius Mareş, noul mijlocaş al celor de la Pandurii Târgu-Jiu după semnarea contractului cu gruparea gorjeană.
Mareș, care poate evolua atât în zona centrală, cât și în banda stângă, a mai fost dorit la Pandurii și în vara anului trecut, însă conducerile cluburilor nu au ajuns la o înțelegere.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here