Pandurii prezintă Planul B! Resemnaţi cu retrogradarea, oficialii clubului pregătesc sezonul viitor

3950

Atacantul Rick Steven Goma (Franţa), mijlocaşul Alex Balisani (Anglia) şi fundaşii Emmanuel Okeke (Nigeria) şi Levi Opdam (Olanda) au fost prezentaţi, marţi, într-o conferinţă de presă ca viitori jucători ai formaţiei Pandurii Târgu Jiu. Toţi cei patru fotbalişti au fost aduşi prin intermediul directorului de scouting Jean-Willy Ngoma. Interesant este că fotbaliştii şi-au dat acordul de a evolua pentru echipa fanion a Gorjului din sezonul viitor, şi sunt dispuşi să se antreneze până atunci cu Pandurii. Oficialii clubului nostru s-au resemnat deja cu retrogradarea în eşalonul terţ, şi au declarat că ,,planul B” este în desfăşurare. Chiar şi fotbaliştii străini Under 17 vor fi legitimaţi tot în campionatul viitor, nu pentru că Federaţia Română de Fotbal ar interzice acest lucru, ci pentru că formalităţile în ceea ce priveşte ,,cartea verde” a sportivilor şi înscrierile la unităţile de învăţământ ar dura cel puţin două luni.,,Sunt jucători impresariaţi de Will (n.r. , Jean-Willy Ngoma), care fac parte din acest proiect de relansare a fotbalului din Târgu-Jiu. Vom încerca în această perioadă să îi facem să se acomodeze cu Pandurii, pentru a fi pregătiţi de drum, începând din vara anului 2020, la un nou proiect, care să revitalizeze această echipă şi să readucă spectatorii la stadion şi poate o promovare anul viitor în Liga 2. Încercăm să ne pregătim pentru ce înseamnă Liga 3. Nu suntem ipocriţi, ştiam situaţia echipei mai ales după palma primită de FRF în iarnă. Acesta este planul B. Nu suntem nici prima, nici ultima echipă care retrogradează în Liga 3. Au fost echipe de tradiţie în fotbalul european care au reuşit să revină în prim-plan, chiar dacă au fost în Ligile cinci sau şase. Asta înseamnă să ai un proiect sportiv bun şi un proiect managerial bun, în care să fie implicate autorităţile locale şi oamenii de afaceri care iubesc sportul în Gorj”, a declarat directorul sportiv al clubului, Camilian Floroiu.
,,Trebuie să gândim pe termen lung. Atunci când construieşti o echipă, te gândeşti la cel puţin trei sezoane. După trei ani, poţi să tragi linie, să vezi ce ai câştigat şi ce ai pierdut. Planul se pliază pe jucătorii tineri pe care îi aducem aici, majoritatea de 17, 18 sau 19 ani. Nu poţi să aduci astfel de fotbalişti pe termen scurt”, a spus şi Jean-Willy Ngoma.De altfel, unii dintre jucători s-au pregătit şi în iarnă cu formaţia noastră, dar nu au putut fi legitimaţi din cauza restanţelor financiare de la Pandurii. Rând pe rând, sportivii au explicat de ce nu îi deranjează să petreacă luni bune la Târgu-Jiu doar antrenându-se, pentru a debuta abia în Liga 3.
Rick Steven Goma (18 ani): ,,Am ales să vin aici pentru Jean-Willy Ngoma. Îmi place viziunea pe care o are şi viziunea clubului. Nu contează divizia în care vom juca, pentru că deja m-am integrat aici. Sunt câteva luni care vor trece repede. Ambiţia mea este să marchez goluri şi să progresez”.
Alex Balisani (17 ani): ,,Îmi place optimismul clubului şi viziunea de aici. Clubul se gândeşte deja la viitor. Este echipa perfectă, care mă poate lansa în fotbalul mare”.
Levi Opdam (23 de ani): ,,Vreau să-mi demonstrez calităţile, să arăt ce pot. Am fost atras de acest proiect”.
Emmanuel Okeke (19 ani): ,,Este un privilegiu şi o mare oportunitate să fiu aici. Pandurii este un pas important pentru mine şi am venit aici pentru a evolua în cât mai multe partide. Am şansa să demonstrez ce pot. Voi da totul pentru acest club şi pentru acest oraş. Sper să ne realizăm obiectivele împreună”.
Jean-Willy Ngoma a declarat că îşi asumă rolul de director de scouting, dar este sigur că Pandurii îşi vor rezolva problemele financiare, iar jucătorii aduşi la Târgu-Jiu nu vor mai avea probleme cu salariile.

Cojocaru vrea să rămână
Proiectul Pandurilor îl include şi pe actualul antrenor, Călin Cojocaru. Deja timişoreanul a atras anumiţi investitori lângă echipă, agentul belgian fiind adus tot de el la Târgu-Jiu. De altfel, după meciul cu Viitorul, Cojocaru şi-a exprimat dorinţa de a rămâne în oraşul lui Brâncuşi, indiferent de rezultate.,,Pandurii este un club mare, dacă o echipă retrogradează din Liga 1 sau din Liga 2 în Liga 3, parcă e un deces. Asta este viaţa, câteodată ajungem în posturi care nu ne convin.
Mie îmi place foarte mult la Târgu-Jiu, chiar dacă este o muncă enormă şi trebuie să lucrez şi la alte aspecte decât antrenamentele. Vreau să creăm aici o emulaţie, iar acest club să ajungă din nou ce a fost. Tinerii sunt de viitor, chiar dacă pică acum pe final, iar asta nu ne place nici nouă, nici spectatorilor. Au calitate şi pot să ducă Pandurii unde i-au dus Paul Anton sau Mihai Răduţ”, a spus antrenorul.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here