Pandurii, încă o zi fără conducere…

229

Incertitudinile de la Pandurii continuă, iar situaţia devine pe zi ce trece tot mai dificilă, asta pentru că problemele legate de echipă nu stau pe loc în aşteptarea unei conduceri noi.
Dat ca sigur în funcţia de preşedinte al Pandurilor, Aurică Ţicleanu pare ţintuit la federaţie şi acum tot mai departe de un post pe care, luând în calcul declaraţiile făcute, se pare că l-ar fi dorit. În cărţi, după ce Ţicleanu nu mai este luat în calcul, a apărut un alt fost jucător al Universităţii Craiova, Gheorghiţă Geolgău, însă nici în ceea ce priveşte numirea acestuia nu s-a făcut încă niciun anunţ oficial. De fapt, clubul gorjean nu a anunţat pe site-ul oficial nici măcar despărţirea de fostul preşedinte, Mihai Prunariu, asta în ciuda faptului că acest lucru este clar pentru toată lumea de aproape o săptămână. O variantă ce ar trebui luată în calcul, deşi pare a nu fi agreată acum de o parte a acţionariatului de la Pandurii, ar fi aceea a revenirii lui Eugen Pîrvulescu, nume de care se leagă ridicarea echipei gorjene de la statutul de echipă veşnic implicată în lupta pentru evitarea retrogradării la cel de echipă europeană, vicecampioană a României.
Lipsa unei conduceri administrative poate afecta grav echipa gorjeană, care în aceste momente ar trebui să-şi pună la punct cel puţin programul pregătirii de iarnă, cantonament, jocuri amicale, ca să nu mai vorbim de campania de achiziţii. Deocamdată doar numele antrenorului cu care Pandurii va începe pregătirile în această iarnă pare a fi bătut în cuie, acesta fiind Edi Iordănescu, dar şi pentru acesta acţionarii clubului au dat un procent de 90%, ceea ce înseamnă că şi aici mai pot interveni modificări fiind posibil ca noul preşedinte să-şi dorească sau chiar să impună numirea unui antrenor cu care el doreşte să lucreze, ceea ce ar putea da peste cap planurile acţionarilor cu privire la instalarea fiului selecţionerului în funcţia de antrenor principal la Pandurii.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here