Până în prezent – Doar 40 de lucrări au fost înscrise pentru „Brâncuşiana copiilor”

359

SORIN LORY BULIGAEdiţia a VIII-a a competiţiei „Brâncuşiana copiilor” va lua startul în data de 17 februarie, urmând ca şi a doua zi, pe 18 februarie să fie organizate expoziţii tematice.

Ca în fiecare an, organizatorii concursului naţional de arte vizuale sunt Centrul de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Muzeul Judeţean de Istorie „Alexandru Ştefulescu”. Data limită de primire a lucrărilor participante este 13 februarie. Chiar dacă mai sunt 11 zile până la încheierea înscrierilor, până în prezent, nu au fost trimise decât 40 de lucrări. Anul trecut, s-au întrecut 450 de lucrări trimise din 13 judeţe ale ţării, şi au fost împărţite 80 de diplome. „Am premiat primele trei locuri şi am acordat acest număr de diplome deoarece s-au acordat pentru fiecare secţiune a concursului. Şi în ediţia din 2010 vom premia cele mai bune lucrări, în urma jurizării efectuate de un colectiv de brâncuşiologi artişti plastici şi profesori de specialitate. Premiile vor fi atribuite pe categoriile de vârstă: până la 7 ani, 7-11 ani, 11-15 ani, 15-18 ani. Elevii cuprinşi în şcoli cu profil artistic vor fi premiaţi separat, pe aceleaşi categorii de vârstă”, ne-a declarat Sorin Buliga, directorul Centrului „Constantin Brâncuşi”.

Concursul se adresează preşcolarilor, elevilor din învăţământul primar, gimnazial, liceal şi este inclus în programul manifestărilor omagiale „Brâncuşiana” ale Centrului de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
În centrul atenţiei compoziţiilor vor sta originalitatea, noutatea şi creativitatea lucrărilor. În zilele desfăşurării „Brâncuşianei copiilor” va avea loc un complex de manifestări prilejuite de aniversarea a 134 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi. Astfel, se va susţine concurs „Nicolae Diaconu” pe teme brâncuşiene, între liceele şi colegiile din Târgu-Jiu la Centrul de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi”. De asemenea, va avea loc vernisajul Expoziţiei Naţionale de Artă Vizuală a Elevilor „Brâncuşiana”, ediţia a VIII-a la Muzeul Judeţean de Istorie „Alexandru Ştefulescu”. Într-o ultimă instanţă se va susţine şi o expoziţie de carte cu tematică brâncuşiană la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here