Palatul prezidenţial şi sediul poliţiei din Kabul, atacate cu rachete

349
rachetePalatul prezidenţial din Kabul şi sediul poliţiei din capitala Afganistanului au fost atacate cu rachete marţi, cu două zile înaintea alegerilor prezidenţiale din această ţară, însă nici o persoană nu a fost rănită, relatează Sky News. Rachetele care au vizat complexul prezidenţial fortificat au lovit zona unei bucătării şi clădiri de dormitoare, însă nicio persoană nu a fost ucisă sau rănită. Deocamdată nu se ştie dacă preşedintele Hamid Karzai se afla în complex în momentul atacului.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor Zabihullah Mujahid a afirmat, într-un mesaj transmis presei, că luptătorii au lansat patru rachete în capitală. Militanţii anunţaseră anterior că vor perturba alegerile de joi.
Atacul de marţi este o declaraţie a grupărilor insurgente potrivit cărora pot comite atentate în capitală oricând doresc, inclusiv în palatul prezidenţial, comentează Sky News.
Autorităţile au mobilizat importante efective ale forţelor de securitate în Kabul, pentru a preveni atacurile. Între timp, forţele NATO au anunţat că vor suspenda operaţiunile militare în timpul scrutinului, în urma unui ordin similar primit de forţele afgane de la Karzai, care a făcut apel la un armistiţiu pentru ziua alegerilor.
Selecţie Sorin Milcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here