Pacienții unui spital din Gorj, trimiși acasă! Bolnavii au crezut că spitalul e în carantină

315

Bolnavii internați în secțiile Spitalului Orășenesc Bumbești Jiu au fost trimiși acasă pe data de 30 aprilie, pacienților comunicându-li-se de către personal că unitatea medicală ar fi intrat în carantină. Pacienții au părăsit spitalul, dar au aflat apoi că în unitate ar fi fost.. păduchi.

Managerul Spitalului Orășenesc din Bumbești-Jiu, Aurel Stolojanu, a explicat, joi, amuzat, situația petrecută la începutul acestei săptămâni. “Nu este nicio carantină la spital, nici nu a fost vreuna. Nu au fost nici păduchi. Pe 30 aprilie s-a efectuat în unitate o acțiune de dezinsecție, deratizare și dezinfecție de către o firmă privată. Este posibil ca la unii pacienți să li se fi indicat să plece acasă pentru a nu fi afectați de substanțele folosite cu această ocazie. Periodic, spitalul beneficiază de astfel de lucrări pentru ca în unitate să nu fie niciun fel de probleme legate de igienă. Bolnavii au înțeles greșit, cu siguranță”, a declarat managerul Stolojanu.Unitatea din Bumbești-Jiu este acreditată recent și asta urmare a faptului că spitalul îndeplinește niște standarde de calitate.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here