Un remediu mai vechi decât ne imaginam este apreciat mai degrabă drept un bun aliment şi cam atât. Vorbim despre oţet şi-n primul rând despre cel obţinut din mere. Antichitatea cunoştea şi se folosea din plin de virtuţile profilactice şi tămăduitoare ale diverselor sortimente de oţet.
Încă din vremurile biblice se ştie că acest produs se utiliza ca pansament cicatrizant, în cazuri de răni deschise şi de lovituri grave. Pentru a-i diversifica şi a-i intensifica efectele curative, anticii îl amestecau cu diferite plante. În jurul anului 400 î.Chr., însuşi Hippocrate, „părintele medicinii”, se folosea de oţet pentru a-şi îngriji pacienţii. Există informaţii ce pun în legătură oţetul chiar şi cu unele… campanii militare.
Astfel, datorită unor calităţi la care ne vom referi mai jos, acesta ar fi fost utilizat de Hannibal, în timpul celebrei expediţii peste Alpi şi al marşului asupra Romei. Mult mai târziu, oţetul şi-a dovedit calităţile de excepţie în cadrul Războiului de Secesiune, din Statele Unite. Dar să vedem şi de ce.
Pentru a ne bucura de virtuţile terapeutice ale oţetului, trebuie să-l introducem în regimul cotidian. Acestea sunt datorate conţinutului ridicat de aminoacizi esenţiali, de vitamine, de minerale şi de enzime cu efect pozitiv asupra organismului. Unii terapeuţi merg până la a considera că oţetul de mere (şi miere) este un panaceu universal, în sensul că toate calităţile mărului se află concentrate într-o linguriţă de asemenea lichid. Datorită lor, s-au identificat până în prezent sute de moduri de utilizare pentru combaterea microbilor, alungarea durerilor, îmbunătăţirea stării de sănătate, dar şi pentru curăţarea şi degresarea spaţiului vieţii noastre cotidiene.
Combaterea microbilor s-a remarcat indeosebi în cazuri de dureri în gât, tuse (efect calmant), ca şi în distrugerea microbilor din hrană.
Eliminarea durerilor se referă la: stimularea unei mai bune circulaţii la nivelul picioarelor; tratarea durerilor articulare; calmarea arsurilor produse de soare şi a altor tipuri de arsuri ale pielii; eliminarea durerilor de picioare, din zona inferioară; stoparea sughiţului; vindecarea contuziilor şi a urticariei; calmarea durerilor produse de înţepăturile de insecte; eliminarea bătăturilor şi a iritaţiilor produse, de exemplu, la degetele picioarelor, în urma folosirii unor încălţări necorespunzatoare. Mai multă sănătate, cu ajutorul naturii, prin: controlul poftei de mâncare; atenuarea aşa-numitelor „pete de îmbătrânire”, care-şi fac apariţia pe pielea unor persoane vârstnice; protejarea pielii împotriva efectelor soarelui prea puternic; ameliorarea sănătăţii părului şi eliminarea mătreţii; calmarea oboselii musculare; protejarea şi chiar „întinerirea” pielii.
Cercetările demonstrează că oţetul conţine o cantitate apreciabilă de glucide, ca şi o bună doză de fibre alimentare utile organismului. Atunci când acest preparat este fabricat pe bază de mere proaspete, netratate chimic, conţine şi suficient de multă pectină, de asemenea utilă corpului nostru. Pectina intrată în aparatul nostru digestiv formează legături cu colesterolul, apoi îl stimulează pe acesta să iasă din organism. Procesul este foarte important, în ce priveşte starea noastră de sănătate, deoarece cu cât nivelul colesterolului este mai scăzut, cu atât există mai puţine riscuri de tulburări cardio-vasculare.
Precizările de mai sus, extrem de succinte, nu vor decât să „resusciteze” ideea că oţetul natural sută la sută, utilizat în mod judicios şi consecvent, poate fi şi un remediu redutabil împotriva a numeroase tipuri de afecţiuni. Nu e deloc nepotrivit să amintim că, odinioară, în satele românesti existau instalaţii speciale care prelucrau merele, în scopul obţinerii oţetului. Produsul se realiza şi în urma procesului de fermentaţie a vinului sau a prunelor şi de asemenea se făceau şi diverse combinaţii cu unele plante, menite să aromatizeze ori să adauge calităţi suplimentare produsului final, ca, de exemplu: levănţica, păpădie, menta verde sau menta piperată, rozmarin, salvie, eucalipt.
Cristina Răscol
