Oţetul de mere şi colesterolul bun

3844

otetDupă un set de analize de sânge ai constatat că nivelul colesterolului este destul de crescut, şi deci este momentul să începi să iei măsuri. Colesterolul mărit se depune pe vasele de sânge, face ca arterele să fie mai înguste şi astfel încep să se instaleze bolile de inimă.

În acelaşi timp, un nivel prea mare al colesterolului poate produce cu timpul demenţă, ateroscleroză şi accidente vasculare cerebrale.

Cum se menţine colesterolul sub control

În mod obişnuit, colesterolul rămâne la valori normale cu ajutorul tratamentelor medicamentoase, dar de foarte multe ori, ele pot avea şi efecte adverse care interacţionează cu alte afecţiuni ale pacientului.

Soluţia ideală, dar şi cea mai grea pentru pofticioşi, este regimul alimentar. Ceea ce presupune ca pacientul să se orienteze numai pentru alimente sănătoase, fără grăsimi. Deci, mezelurile, carnea mai grasă, slănina, untura, margarina, untul, gălbenuşul de ou şi prăjelile trebuie excluse din alimentaţia persoanelor cu colesterolul mare.

Pe lângă aceste lucruri, sunt şi o serie de alimente care reduc colesterolul, iar printre acestea se mai găsesc: cerealele, măslinele şi uleiul de măsline, soia, ceapa şi usturoiul, legumele şi fructele, peştele; vinetele.

Oţetul, inamicul colesterolului rău

Conform unui studiu s-a dezvăluit că o lingură sau două de oţet de mere, administrate zi de zi, ar putea mări colesterolul bun din organism, micşorându-l pe cel rău. Oamenii de ştiinţă au spus că o cură de două luni cu oţet de mere, ar putea duce la mărirea colesterolului bun.

Datorită gustului înţepător şi prea puternic, oţetul nu se poate consuma ca atare de anumite persoane. Dar, efectul este acelaşi dacă oţetul se bea în amestec cu suc, cu puţină miere sau orice alt produs care face ca gustul său să devină agreabil şi uşor de consumat.

Alte avantaje ale consumului de oţet de mere

Este bun pentru slăbit

Dacă ai un surplus de kilograme, oţetul de mere este varianta ideală pentru slăbit. Consumul de oţet favorizează arderea grăsimilor din organism, iar ceea ce este şi mai îmbucurător este faptul că poate fi folosit şi la prepararea anumitor mâncăruri (de exemplu salatele).

Bun pentru diabetici

Conform unui studiu realizat cu ceva timp în urmă la anumite persoane bolnave de diabet de tip 2, a reieşit faptul că diabeticii care consumă două linguri de oţet de mere după fiecare masă, semnalează o scădere cu până la 6% a zahărului din sânge până dimineaţa.

De asemenea, medicii atrag atenţia asupra faptului că tratamentul care are la bază oţet de mere pe o perioadă mare de timp, poate avea unele riscuri, cum ar fi: oţetul de mere are un grad de aciditate ridicat şi poate produce inflamaţii la nivelul gâtului şi stomacului. Acest lucru poate fi înlăturat dacă oţetul este diluat cu apă sau alte lichide.

Consumat mai mult timp, oţetul poate duce la o scădere de potasiu în sânge şi slăbirea oaselor. Persoanele care au osteoporoză trebuie să consulte medicul înainte de a începe acest tratament;

Dacă iei deja medicamente, este important să consulţi un doctor înainte de a începe şi tratamentul cu oţet de mere deoarece acesta poate face ca pastilele să nu mai aibă acelaşi efect.

Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here