Osul iepurelui (Ononis spinosa L.) – beneficii şi proprietăţi

3980

Osul iepurelui este o plantă erbacee din familia Fabaceae, specie euro-asiatică, în România fiind cunoscută sub mai multe denumiri populare: asudul calului, ciocul ciorii, cașul iepurelui, dirmotin, lemnic, lingoare, sălăștioară, sudoarea calului, sudoarea capului, lingoare, ciocul caprei.
Este o plantă erbacee, perenă, întâlnită prin pășuni, fânețe aride și terenuri nisipoase, de-a lungul apelor, apelor curgătoare; ce are în pământ un rizom în prelungirea căruia rădăcina atinge o lungime de până la 20 cm, grosime de 1 cm, de culoare cenușie, iar partea aeriană, tulpina, înaltă până la 60 cm, ușor brunificată, lemnoasă la bază, cu multe ramificații spre vârf, cu flori solitare sau pereche, de culoare roz și păstaie (fructul) de dimensiune redusă. Înflorește în lunile de vară.
În scopuri medicinale se utilizează părțile subterane, recoltate în lunile martie-aprilie și septembrie-octombrie.
Compoziţie: saponozide triterpenice, izoflavone, lectine, ulei volatil, tanin, glucide şi săruri minerale.
Acţiune: diuretică, depurativă, antihemoragică, antiseptică, saluretică.
Indicaţii terapeutice: afecţiuni urinare, retenţie de apă, pietre la rinichi, gută, dermatoze şi reumatism.

Tratează colicile renale
Osul-iepurelui – ciocul-ciorii, caşul-iepurelui, lemnic, lingoare cum a mai fost botezată planta – este de mare folos în tratarea colicilor (crizelor) renale.
Prepari un decoct astfel: pui 1 lingură de pulbere de rădăcină de osul-iepurelui la 250 ml de apă clocotită.
Laşi să stea 15 minute. Se beau 1-2 căni pe zi, în mai multe reprize. Printre afecţiunile pe care le mai tratează osul-iepurelui se numără şi: reumatismul, bronşita, obezitatea, bolile de piele cronice, stomatitele şi ulceraţiile bucale.

Truc
Pe termen lung poţi folosi o formulă diuretică nemaipomenită dintr-un amestec din aceste plante: rădăcină de brusture (15 g), rădăcină de osul-iepurelui (20 g), rădăcină de săpunăriţă (10 g), rădăcină de pir medicinal (20 g), rădăcină de iarbă-mare (20 g), rădăcină de brusture (15 g). Le combini şi iei 2 linguri de amestec pe care-l adaugi la ½ l de apă. Bei maximum 1 l pe zi.

Stimulează diureza
Rădăcinile de osul-iepurelui sunt folosite pentru preparea unui decoct care te ajută să elimini retenţia de apă şi toxinele. Procedezi astfel: pui 1 lingură de rădăcină mărunţită de plantă la 250 ml apă.
Laşi la fiert 15 minute şi strecori. Bei 2 căni pe zi.

Precauţii şi contraindicaţii
Preparatele cu osul iepurelui trebuie consumate cu precauţie şi sub supraveghere medicală de femeile însărcinate şi de femeile care alăptează.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here