Ortodoxia, “credinţa şi cunoştinţa adevărului celui conform cu evlavia” – Predică la Duminica I din Post, Duminica Ortodoxiei

292

PopaA doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi.

Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului. Prima Duminică din Postul Mare este numită “a Ortodoxiei”. Instituită la un sinod din anul 843, deci în încheierea frământatei epoci a celor şapte Sinoade ecumenice, ea are rolul de a mărturisi pentru totdeauna biruinţa credinţei ortodoxe asupra tuturor ereziilor. Această Duminică este astfel o sărbătoare a adevărului mântuitor şi o afirmare a biruinţei sale asupra minciunii şi a rătăcirii care vin de la diavol. Nu există om care să nu fie însetat după adevăr. Dar această sete după adevăr, înscrisă în fiinţa noastră prin însuşi actul creaţiei, pare astăzi că nu mai are nicio şansă de a fi satisfăcută. După eşecul atâtor mitologii şi ideologii “modernitatea” noastră este învăluită într-o atmosferă de îndoială generală. Omul contemporan simte instinctiv că informaţia – la care are acces mai mult decât oricând altădată-nu este adevărul şi nici măcar calea spre adevăr. Încă Sfântul Grigorie Palama (sec. XIV) zice “că orice afirmaţie poate fi contrazisă” (Cuvântul împotriva lui Varlaam). Orice teorie îşi are contrarierea ei, fapt care-i conduce pe mulţi la contestarea posibilităţii însuşi a omului de a cunoaşte vreodată adevărul. Şi totuşi, Cel ce a sădit în noi setea după adevăr ne-a deschis şi posibilitatea atingerii lui. Această posibilitate nu ţine însă numai de puterile naturale ale omului. Cunoaşterea adevărului este un dar de Sus. Căci adevărul nu este o noţiune abstractă; el este o Persoană, este Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. El a zis: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Hristos este Adevărul ca Unul ce este Revelaţia desăvârşită a lui Dumnezeu. Dumnezeu-Adevărul S-a descoperit progresiv prin proorocii Vechiului Testament, această descoperire culminând în Hristos, Fiul Său întrupat (cf. Evrei 1, 1-2) Cine-L află pe Hristos a aflat adevărul. Ş aflându-L, nu poate să nu-L mărturisească, plin de bucurie. Sfânta Evanghelie de astăzi ne spune că aşa s-a întâmplat cu Filip, apoi Natanael. Cu câtă sfântă bucurie mărturiseşte Filip că L-a aflat pe Moise: “Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege, şi proorocii, pe Iisus fiul lui Iosif din Nazaret!”. Iar Natanael mărturiseşte nu numai mesianitatea, ci divinitatea Lui Iisus: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Istrael!” “Ortodoxia” este un cuvânt grecesc care înseamnă “dreaptă credinţă” sau “dreapta mărire”. Ortodoxia înseamnă “a crede în drept” nu în ceva, ci în Cineva, adică Dumnezeul Cel adevărat revelat în Hristos; şi înseamnă “dreaptă mărire” nu a unei abstracţiuni, ci a lui Dumnezeu Celui Treime: Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt. Biserica Ortodoxă are nu numai învăţătura lui Hristos, ci Îl are pe Hristos Însuşi şi, ca Trup al Său, asigură legătura de viaţă a tuturor credincioşilor ei, care sunt mădulare ale acestui Trup, cu Hristos –Capul. Nu poţi spune că ai adevărul, dacă nu-L ai pe Hristos. O spune Mântuitorul Însuşi, în Rugăciunea arhierească: “Şi aceasta este viaţa veşnică: să te cunosc pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” Întreg conţinutul credinţei este exprimat şi realizat în Sfânta Liturghie, cu certitudinea pe care i-o conferă Prea Sfânta Treime, prin prezenţa lui Hristos şi prin lucrarea Duhului Sfânt Care Se pogoară de la Tatăl. Rugăciunea liturgică a Bisericii nu numai că enunţă învăţătura de credinţă, ci ne şi mijloceşte o cunoaştere dinamică a tainelor Revelaţiei dumnezeieşti. Astfel, “credinţa şi cunoştinţa adevărului celui conform cu evlavia” îşi află expresia cea mai deplină în rugăciunea Bisericii şi mai ales în Sfânta Liturghie. Adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu este contemplaţie, prin rugăciunea curată şi duhovnicească. Rugăciunea mijloceşte, deci, iniţierea în tainele dumnezeieşti. Şi aceasta este o lucrare a lui Dumnezeu, spre care credinciosul îşi deschide şi îşi înalţă inima şi întreaga-i fiinţă, prin rugăciunea curată, rezultatul fiind o inefabilă şi supraluminoasă întâlnire sinergetică. Acest lucru este adevărat nu numai pentru rugăciunea liturgică, ci şi pentru rugăciunea individuală a credinciosului care este membru al Bisericii. În fiecare adevărată rugăciune, Duhul Sfânt este Cel care strigă în inimile noastre “Avva, Părinte!” ( Rom 8,15; Gal. 4,6) .Iar prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt în noi nu numai că ne face să sărbătorim o perpetuă Cincizecime, cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur ( Omiliada Cincizecime 1,1), ci ne şi asigură legătura permanentă cu toţi cei care strigă, în Duhul Sfânt ,,Avva”, cu întreaga Biserică adică, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că rugăciunea noastră personală are un caracter eclesial; iar pe de altă parte, că această rugăciune exprimă “întreg conţinutul” de credinţă al Bisericii. În Biserică, chiar credinciosul cel mai simplu, prin cercetarea plină de iubire şi împlinirea statornică a cuvântului lui Dumnezeu, prin viaţa sa de rugăciune şi în chip culminant, prin participarea la Sfânta Liturghie şi împărtăşirea cu vrednicie cu Sfânta Euharistie, devine teolog, adică un iniţiat în tainele adevărului dumnezeiesc, şi unit într-o comuniune de viaţă, prin Duhul Sfânt, cu Hristos –Adevărul. Voi celor care despart cunoştinţa lui Dumnezeu de evlavie! Vai, adică celor pentru care credinţa creştină este simplă speculaţie, iar nu aflarea şi urmarea lui Hristos. O, iubitul meu frate, L-ai aflat tu pe Hristos? Sau, mai bine zis, te-ai lăsat aflat de El? Şi cum Îi răspunzi la chemarea pe care, ca şi lui Filip odinioară, El ţi-o adresează prin acest singur cuvânt: Urmează-Mi”! Este credinţa ta conformă cu evlavia? Eşti tu ortodox?

Dumitru Dumitraşcu, Preot Iconom Stravrofor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here