Omul şi…Clipa Lecţiei de Viaţă! – Interviu cu Domnul arhitect Corneliu RĂDUCAN-MOREGA, candidat USR-PLUS, pentru Senat, Judeţul GORJ – ,,Eu sunt şi rămân un om optimist, indiferent de rezultatul acestui demers pentru a ocupa funcţia de senator”!

2046

-Rep. Domnule arhitect, Corneliu Răducan-Morega, fiind în ultima fază a campaniei electorale, aş dori să vă întreb, cum aţi trăit momentele marii noastre Sărbători naţionale şi ce v-a impresionat în ceea ce priveşte modul în care oamenii acestei ţări au sărbătorit în condiţii de restricţie o asemenea zi însemnată?
– R.M.C. Domnule profesor, eu cred că în inima noastră de români, trebuie să vibreze patriotismul şi dragostea de ţară, dincolo de provocările crizei sanitare care ne marchează viaţa în momentul de faţă! În plan secundar, cred că a fost o zi binevenită pentru noi, pentru că ne-a oferit şi un prilej de odihnă, dar, cu toate acestea, noi am avut o acţiune de campanie bine gândită şi desfăşurată decent, în plin acord cu semnificaţia deosebită a zilei acesteia! Am afişat în centrul municipiului sloganul: «O Românie, fără hoţie», scris cu litere foarte mari, ca să ia lumea seama şi să înţeleagă ceea ce dorim, spre deosebire de partidele tradiţionale!

,,A fost o campanie «clasică» prin deplasările noastre în diferite localităţi”!

-Rep. Cum consideraţi că a decurs actuala campanie electorală pentru alegerile parlamentare, desigur, până în momentul de faţă?
– R.M.C. A fost o campanie pe care noi am tratat-o obişnuit, fără acuze şi fără jigniri, chiar dacă a fost în plină pandemie! A fost o campanie «clasică» prin deplasările noastre în diferite localităţi, o campanie «door to door», cuprinzând, atât contactul fizic, dar şi prin intermediul tehnologiei online, iar, una peste alta, pot spune că a fost o campanie reuşită, din punctul nostru de vedere! Oricum, pe data de 6 decembrie, vom putea vedea şi rezultatele muncii noastre! Sperăm să fie rezultate pozitive!
-Rep. Care sunt problemele stringente pe care le-aţi desprins din deplasările prin judeţ şi apreciaţi că îi frământă, cu deosebire, pe oameni la ora actuală?
– R.M.C. Problemele sunt cam aceleaşi, indiferent de localitatea în care ne-am deplasat! Iar, acestea se referă la siguranţa locurilor de muncă, la problema salariilor mici şi nemulţumitoare, iar, marea problemă este depopularea satelor şi plecarea oamenilor, a tinerilor, cu deosebire, spre alte meleaguri, spre alte ţări, pentru un venit mai consistent! Cam acestea ar fi unele probleme majore pe care ni le-au semnalat cetăţenii!
-Rep. Ce speraţi să puteţi face dumneavoastră, ca viitor parlamentar, pentru gorjeni?
– R.M.C. Noi, în cadrul Alianţei, avem un program de guvernare bine stabilit, incluzând în jur de 40 de puncte, dintre care, aş dori să aduc în discuţie două aspecte prin care Gorjul se consideră a fi instituit ca o zonă economică specială!
-Rep. Prin ce s-ar defini Gorjul, ca o zonă economică specială?
– R.M.C. Prin acordarea unor facilităţi pentru investitori, deci, anumite facilităţi fiscale, la care aş adăuga neimpozitarea salariului minim pe economie. Dar, nu poate fi omis, nici demersul nostru pentru impozitarea pensiilor speciale, astfel încât să fie calculate pe baza contributivităţii fiecăruia! De asemenea, cred că se impune renunţarea la imunitatea parlamentară!
-Rep. Dar, punctual, ce obiective aţi mai avea în vedere?
– R.M.C. Dacă mă întrebaţi, punctual, ar fi multe de spus, pentru că în cadrul acestui program de 40 de puncte, aş mai adăuga şi construcţia de autostrăzi moderne, alocarea unor sume importante pentru infrastructură, iar aici, mă refer strict la autostrăzi dens circulate, pentru că în ultima perioadă a fost şters de către liberali proiectul cu autostrada Târgu-Jiu – Craiova, rămas doar pe hârtie, destul de important pentru dezvoltarea oraşului, dar, desigur, insuficient, pentru că ar trebui dezvoltate, cu preponderenţă, cele două axe, ca infrastructuri de transport, aici referindu-mă, cu deosebire, la tronsonul Râmnicu-Vâlcea – Târgu-Jiu – Drobeta Turnu- Severin, plus tronsonul Craiova – Târgu-Jiu – Deva, prin Simeria, deci, acestea cred că ar fi punctele esenţiale pe care le urmărim cu prioritate în viitor!
-Rep. Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, credinţa în Dumnezeu?
– R.M.C. Pentru mine, ca un om cu frică de Dumnezeu, pot spune că înseamnă credinţa strămoşilor, a bunicilor şi a părinţilor mei, pentru că suntem cu toţi botezaţi în credinţa ortodoxă, iar, pentru mine credinţa mai înseamnă şi un set de valori morale, de repere spirituale care trebuiesc promovate, pentru că ele ne călăuzesc viaţa! Aici, mă refer îndeosebi la cele zece porunci adresate de către Mântuitorul Iisus Hristos, ca şi la multe învăţături folositoare din cărţile sfinte!

,,Ne adresăm cu preponderenţă celor tineri, cu vârste de la 20 la 40 de ani”!

-Rep. Care consideraţi că este segmentul de populaţie care s-a dovedit cel mai receptiv la mesajul dumneavoastră electoral, desigur, legat de caracteristici de vârstă, de sex, de profesie, de credinţă, de mediu de viaţă, rural sau urban, pentru că aţi remarcat şi diferenţieri de opinii ale cetăţenilor în privinţa unor probleme de viaţă, nu-i aşa?
– R.M.C. Aşa este, iar, tocmai în acest sens, ne adresăm cu preponderenţă celor tineri, cu vârste cuprinse de la 20 la 40 de ani, cu precizarea că în mediul urban, putem vorbi despre un grad de educaţie ceva mai ridicat, cu şcoli terminate, cu liceu şi cu facultate. Dar, nu numai tinerilor, ar trebui să ne adresăm! Avem în vedere toate segmentele de vârstă, în pofida faptului că din ceea ce am constatat, cred că tinerii sunt cei care ne votează cu deosebire! De asemenea, am văzut că oamenii mai în vârstă din mediul rural sunt «tributari» primarilor, asumând în mare măsură ceea ce li se spune de către primar! Deci, cam aceste aspecte le-am constatat în deplasările prin judeţ!
-Rep. Vă consideraţi un om optimist în privinţa demersului dumneavoastră de a deveni senator de Gorj?
– R.M.C. Domnule profesor, eu sunt şi rămân un om optimist, indiferent de rezultatul acestui demers pentru a ocupa funcţia de senator, şi chiar dacă nu va fi să fie, nu e o tragedie, pentru că mă întorc mereu, cu drag, la meseria mea şi la colegii mei de muncă!
-Rep. Sper să vă gândiţi la problema întoarcerii la meserie şi la colegii de muncă, după cel puţin un mandat de parlamentar, pentru că aveţi ce spune de la tribuna legislativului, iar, dacă veţi şi împlini ceea ce vă propuneţi, cu atât mai bine!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here