Omul din vârful „Coloanei Infinite”

206

coloana_lui_brancusiÎntr-una din zilele săptămânii trecute, paşii m-au purtat prin Geoagiu, poposind pentru aproape o oră în casa domnului Maxim Ciulă, singurul în viaţă dintre lucrătorii care au participat la confecţionarea şi înălţarea Coloanei Infinitului de la Târgu-Jiu, ea numindu-se, de fapt, Coloana sacrificiului infinit sau Coloana recunoştinţei fără sfârşit, ridicată în memoria eroilor din primul război mondial, de către sculptorul gorjean Constantin Brâncuşi, în anul 1937.

Despre dl. Ciulă luasem cunoştinţă din paginile acestui ziar, când, cu ani în urmă Ioan Vasiu îi luase un interviu. Pe mine m-ar fi interesat, de fapt, amănunte despre piatra ce a folosit-o Brâncuşi pentru a realiza Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii, piatră ce ar fi fost luată de la Bampotoc, din judeţul nostru. N-am reuşit să aflu nimic din acestea, pentru că dl. Ciulă a lucrat doar la Coloana Infinită.
După ce am sunat la poarta cu nr.126 de pe Calea Romanilor din Geoagiu, mi-a răspuns şi m-a invitat înăuntru, cu amabilitate şi sufletul deschis, d-na Doina Ciulă, fiica celui pe care îl căutam. Când am deschis uşa camerei în care se odihnea dl. Ciulă, în faţa mea a apărut un om voinic, vioi, cu o privire caldă şi primitoare, un bărbat despre care n-ai fi zis că la sfârşitul lui februarie 2010 va împlini venerabila vârstă de 96 de ani. I-am spus cine sunt şi ce aş dori să aflu de la dânsul, cel care mă impresiona şi mă emoţiona numai la gândul că făcea o punte între mine şi geniul sculpturii moderne, Constantin Brâncuşi, artistul despre a cărui viaţă şi operă am vorbit, la orele de istoria artei, multor generaţii de elevi. Am rămas fascinat de vivacitatea şi bucuria cu care relata momente din anii petrecuţi alături de Brâncuşi, pe care-l caracteriza ca fiind un om popular, cumsecade, apropiat de cei cu care lucra la realizarea monumentului. Îmi precizează, cu mândrie, că are 80 de ani de muncă, pentru că, rămas orfan de tată, mama l-a dat ca ucenic la uzinele din Reşiţa, de la vârsta de 12 ani, fiind născut pe meleaguri bănăţene. De aici a ajuns la Petroşani, unde a avut norocul de a fi selecţionat printre cei 10 muncitori care au lucrat la confecţionarea „mărgicelor”, cum le spuneau ei modulelor romboidale ce aveau să compună coloana. Prima „mărgică” s-a spart la prelucrare, aşa că a fost nevoie de revenire asupra compoziţiei fontei pentru a obţine calitatea dorită, povesteşte dl. Ciulă. Aşadar, elementele coloanei au fost turnate la Atelierele Centrale din Petroşani, al căror director era prieten atât cu Brâncuşi cât şi cu familia primului ministru Tătărăscu.
D-na Aretia Tătărescu, preşedinta Societăţii „Liga Naţională a Femeilor Gorjene” a fost comanditara lucrării, cea care l-a ajutat pe Brâncuşi să obţină sprijinul financiar necesar şi cea despre care dl. Ciulă spune că era o femeie frumoasă, volubilă, glumind adeseori cu cei care munceau la coloană. Brâncuşi le spunea elementelor componente „mărgele” şi care au fost în număr de 17, 15 fiind module romboidale şi două jumătăţi, una la bază şi alta la vârf, cea care dă impresia de nesfârşit. Pe aceasta din vârf s-a sudat o placă terminală, iar pe această placă, spune cu emoţie în glas şi lacrimi de bucurie dl. Ciulă este imprimat cu electrod de argint numele şi prenumele său-Ciulă Maxim, pentru că el s-a urcat acolo sus, pe schela înălţată la 29 de metri, fiind cel mai tânăr dintre lucrători. Avea 23 de ani. Mă întreb dacă această inscripţie mai există acum, pentru că între anii 1998 şi 2000 s-au executat lucrări de restaurare a Coloanei de către Guvernul României, Fondul Mondial al Monumentelor, Banca Mondială şi alte grupuri româneşti.
În timpul conversaţiei, în timp ce serveam o cafea oferită cu amabilitate de către d-na Doina, l-am întrebat la un moment dat dacă îşi aminteşte de un han, care era foarte aproape de locul unde s-a amplasat Coloana, han la care poposisem şi eu cu încă trei colegi de facultate, în 1966, când am vizitat ansamblul brâncuşian de la Tg-Jiu. Acest han mi-a rămas întipărit în minte prin curtea interioară şi arhitectura caracteristică, fiind un permanent adăpost pentru poştalioanele vremii. A fost un moment care l-a distrat atât de mult, pentru că mi-a spus că acolo veneau ei, lucrătorii de la Coloană, să se mai cinstească şi şi-a amintit că în local „cânta cocoşul”. Această amintire a trăit-o cu atâta bucurie, încât am avut şi eu o clipă de mulţumire, oferindu-i involuntar acest moment de destindere. După terminarea lucrului la Coloană a mai rămas la Tg-Jiu pentru a lucra la canalizarea oraşului. A mai lucrat la montarea fabricii de mătase din Lupeni, s-a mutat la Orăştie, unde a avut un atelier mecanic, având ucenici pe care i-a calificat cu brevet, a ajuns apoi la Geoagiu, unde şi-a construit o casă frumoasă şi unde locuieşte alături de familia care îl iubeşte, îl îngrijeşte şi-i înfrumuseţează anii, care, cu voia lui Dumnezeu se apropie de centenar. Ar fi vrut să-şi ridice în faţa casei o minicoloană infinită, dar n-a mai reuşit. Cel al cărui nume este scris în vârful Coloanei Infinite, are satisfacţia şi bucuria că a contribuit la realizarea acestui monument care face legatura între noi, pământenii şi Divinitate.
Miron Simedrea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here