Omorârea feminităţii

248

Motto: “Veşnica Venus, a eneizilor zămislitoare/Pentru oameni şi zei, desfătare de-apururi”. (Lucretius : 99-55 i.e.n.)

Pe scara valorilor umanităţii, un loc special aparte, îl ocupă frumuseţea. Frumuseţea Femeilor!…
A celor mai gingaşe şi frumoase fiinţe de pe planetă, rod al iubirii, din ele lăstărind viaţa. Fiindcă viaţa este rezultatul iubirii, al dragostei. Altfel, Planeta demult ar fi fost o gogoloaie stearpă, pustie, lipsită de civilizaţie, de iubire, rostogolindu-se fără rost în pustiul spaţiului cosmic, după legile geometriei spaţiale ale Creatorului… dar datorită femeilor, Pamântul este şi o planetă a iubirii. Numai femeia, sacra generatoare de iubire, de viaţă, a destrămat potenţiala pusnicie a planetei noastre. Femeile sunt: “Flori Vii”, care înfrumuseţează viaţa cotidiană a noastră, a oraşelor noastre, a străzilor şi bulevardelor din oraş.
Pe străzile oraşului ele împrăştie cu mersul lor sagalnic falduri de lumina, împrăştie raze de iubire, împrăştie văpaia dragostei…
Femeile sunt marca, cartea de vizită a unei aşezări, a unui neam, a unei ţări. Ele se trag din coasta Afroditei, cea născută din spuma valurilor, frumoase şi au datoria să se menţină frumoase. Frumoase şi prin îmbrăcămintea lor în ipostaze voluptoase care să învăluie formele pline şi armonioase ale corpului lor. Ele ştiu că sunt urmărite cu privirea de către bărbaţi, trebuind să se îmbrace decent, dar nu “monahal”!
Aici moda şi-a spus cuvântul! Pentru că dacă între anii 1950-1980 exista moda mini, concomitent cu moda midi, de când au început bisniţarii să aducă blugi, şi în special după 1989, de când procurarea lor n-a mai fost o problemă, multe femei poartă blugi, sau altfel de pantaloni. (nu spune nimeni pe viscol sau la ski, dar la o temperatura care urca spre 30 de grade, femeile trebuie să poarte o modă adecvată şi nu în aceşti “saci de ghimie americană” care uniformizează corpul tuturor purtătoarelor, omorând orice feminitate, orice graţie feminină).
În urmă cu câţiva ani, de Zilele Oraşului, de la fosta redacţie a Gorjeanului, până la Parângu, am întâlnit doar 5 femei în fustă sau rochie, restul…o grozăvie! Şi în prezent, urmărind la televizor, sau din maşină, observam ca multe femei îşi omoară graţia prin hidoasa îmbrăcăminte masculină.
Nu optez desigur nici pentru costumaţia deocheată care apare la unele posturi tv, dar nici aşa!
Fără pic de decolteu, purtând pantalon şi vara, aş numi aceasta : “Moda izgonirii bărbaţilor”! Unde sunt frumoasele costume ale gorjencelor noastre? Redescoperiţi-le!
Nu uitaţi că mergând pe străzi trebuie să arătaţi adevărate “ Flori Vii” vaporoase, adiind suave parfumuri şi împrăştiind prin voi raze ale iubirii!… Faceţi parte din oraş, sunteţi “Florile lui” : “Cartea lui de vizită”.
Acum e vară! Vrem să vă vedem frumoase! Pentru că sunteţi frumoase nu mai omorâţi “Feminitatea prin îmbracămintea care vă urâţeşte!”
Nu uitaţi : “Când ieşiţi în oraş să fiţi adevărate “Flori”, cu adevărat urmaşele Afroditei”!
Gh. Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here