Omagiu Directorului meu de suflet – Profesor Constantin C. Mazilu!

425

Preumblându-mă cu treburi prin Oraşul Târgu Cărbuneşti, am aflat cu interes şi cu deosebită plăcere că astăzi, 13 august 2012, Consiliul Local al Oraşului de pe Gilort, va dezbate un proiect de hotărâre prin care se propune ca în viitor, corpul vechi al Şcolii gimnaziale din localitate, în care învaţă elevii claselor I-VIII, să poarte numele distinsului profesor cărbuneştean, Constantin C. Mazilu.

De asemenea, am reţinut că propunerea se bazează pe un referat al unui grup de iniţiativă, alcătuit din colegi şi foşti elevi ai distinsului dascăl, un om deosebit, căruia îi datorez multe lucruri bune pe care le-a semănat cu încredere pe ogorul minţii mele, motiv pentru care, înaintea Domniei sale mă înclin cu deosebit respect, încercând să-i aştern şi câteva cuvinte de suflet!

Un omagiu de suflet pentru omul care mi-a fost ca un părinte.
Veneam din Ţicleni, ca să dau examenul de admitere la Liceul din Tg. Cărbuneşti, în primul an al deceniului al şaptelea al secolului trecut, la vremea respectivă în Raionul Gilort existând numai două licee, unul la Tg. Cărbuneşti, aflat chiar la început de drum, şi altul la Novaci. Ştiu că am dat examenul de admitere la limba română cu dl. prof. Nicolae Răcănel, alias Poetul Nicolae Dragoş, că am luat nota 10(zece) la admitere, cu o notă ceva mai mică la matematică, dar am reuşit la primul meu examen serios în viaţă, iar în anii de liceu, am avut ca mentor spiritual, printre alţii, pe domnul profesor Constantin Mazilu, un dascăl excepţional şi un om de o mare calitate profesională şi morală. Menţionez de la bun început, că nu intenţionez să intru în polemică şi nici să anulez puncte de vedere ale unor ziarişti mai tineri sau ale unor cetăţeni din localitate, unii chiar consilieri locali, care nu agreează ideea ca Şcoala gimnazială să poarte numele domnului profesor Mazilu, dar aş dori să exprim un punct de vedere personal, care se doreşte a fi un omagiu de suflet pentru omul care mi-a fost ca un părinte în anii de liceu! Exigenţa şi pregătirea sa profesională se îmbinau armonios, pentru a desluşi un glas ca un ecou de baladă al unui stentor care se dorea să fie auzit şi mai ales ascultat întru ascultare! Era de o punctualitate şi de o corectitudine cum rar se pot întâlni la un om de catedră, iar atunci când explica lecţia, căuta să desluşească în ochii copiilor şi ceva din gradul de înţelegere şi asimilare de către elev a cunoştinţelor predate.

Persoana celui care a fost şi rămâne profesorul emerit, Constantin C. Mazilu!
Am avut şansa extraordinară să îl am şi director de liceu, iar în această calitate, numai cuvinte la superlativ am să-i adresez lui “Nea Costică”, aşa cum îl alintam noi, elevii, pentru bunătatea şi pentru grija deosebită faţă de toţi cei care ne aflam pe băncile şcolii!
În calitate de director de liceu, era şi coordonator al şcolilor gimnaziale de pe raza oraşului, ca ordonator de credite şi responsabil cu destinele învăţământului cărbuneştean, aşa că aceia care afirmă că n-a fost decât un profesor de geografie, raportându-l direct la personalitatea unui filosof al culturii de talia lui George Uscătescu, nu au informaţii suficiente despre persoana celui care a fost şi rămâne profesorul emerit, Constantin C. Mazilu! Acest om deosebit, acest pedagog al minţii şi al sufletului, stătea ziua întreagă printre elevii de şcoală, îi supraveghea la cursuri, pe cei de la internat îi urmărea la respectarea programului de meditaţii, iar seara, mai avea răgazul şi puterea să vină la cantina internatului şi să vadă ce mănâncă şi cum se comportă la masă elevii din internat! Cred că în zilele noastre, “Nea Costică” ar putea fi considerat un manager educaţional de nota zece, cu felicitări!

Toată preţuirea pentru un om ce şi-a legat numele de şcoala cărbuneşteană!
De atunci, în memoria noastră de liceeni şi în glumiţele spuse pe la colţuri, circula expresia prin care “Nea Costică” se adresa bucătăresei, ca să-i dea elevului mâncare mai multă pe tavă, pe săturate, cum se spune, prin cuvintele devenite celebre: “Pune Paraschivo, pune fasui mai mult, ca să manânce elevu’ pe săturate”! Ştiu că am participat în decursul timpului la diferite acţiuni organizate de către primăriile din Gorj, prin care s-a decis ca şcoala dintr-o localitate să poarte numele unui „apostol” dăruitor de lumină însufleţitoare pentru copii, dar în cazul pe care l-am supus atenţiei dumneavoastră în articolul de faţă, păstrez toată admiraţia şi toată preţuirea pentru un om care şi-a legat numele de şcoala cărbuneşteană, de acea instituţie pe care un om de caracter şi de o mare probitate a slujit-o cu pasiune, cu pricepere şi cu abnegaţia unui împătimit al condeiului şi al cărţii de învăţătură! De acolo, din înaltul cerului, mulţumit de băiatul său care conduce în anii aceştia de tranziţie destinele urbei de pe Gilort, mândru de generaţiile de absolvenţi pe care i-a îndrumat să fie în viaţă oameni de omenie, “Nea Costică” ne priveşte cu ochii lui mângâietori şi blânzi, iar cu glasul său abia desluşit, le mulţumeşte tuturor acelora care îl doresc, dar şi acelora care îl contestă, simţindu-se poate uşor stânjenit pentru gestul firesc de a i se scrie numele pe tâmpla gânditoare a unei şcoli care înfruntă anevoios patina timpului!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here