„Oltenia, Eterna Terra Nova” – Godeanul într-o zi de toamnă

394

Am parcurs de mai multe ori traseul pe Godeanu, ce străbate Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei din a cărui suprafaţă o importantă parte se află pe teritoriul gorjean în mai toate anotimpurile, plecând fie de la Baia de Aramă pe Obârşia Cloşani, făcând joncţiunea cu drumul ce vine de la Herculane şi merge la Cerna Sat mai departe la Ciucevele Cernei şi până în pasul Jiu-Cerna ori spre Herculane ieşind pe Orşova, iar de acolo mai departe pe malul Dunării la Dubova sau chiar la Şviniţa.

Cum vă spuneam, am parcurs traseul fie că a fost cu zăpadă (evident cu problemele inerente mersului de iarnă), dar şi în plin sezon canicular cu temperaturi ce scădeau puţin abia în porţiunea înaltă ori în pădurile de brad. Dar o traversare de la Obârşia Cloşani spre Herculane cu ieşirea la Orşova şi finalizarea la Drobeta Turnul Severin în care toamna să pot (mai bine zis) să am privilegiul să văd (şi să imortalizez pe camera foto) o veritabilă simfonie a culorilor şi a fenomenelor meteorologice ce pe oricine îl pot lăsa „cu gura căscată” încă nu am avut ocazia. Dacă la plecarea din Tg Jiu, până la Tismana, vremea a fost închisă, chiar cu scurte episoade de ploaie, la intrarea la Baia de Aramă şi o scurtă porţiune după aceea cerul parcă s-a limpezit puţin. Ieşirea soarelui din pâlcurile de nori pentru o scurtă perioadă în condiţiile „ruginirii” pădurilor de foioase în contrast cu zonele de conifere ofereau celor ce au avut privilegiul de a se afla în zonă peisaje de vis. Şi ca un făcut, în apropiere de Obârşia Cloşani, când vremea parcă dădea semne de înseninare zăresc întocmai ca într-o stampă japoneză cu Fuji Yama creasta Godeanului împresurată de o mantie de ceaţă şi nori ce îi dădea un aspect de-a dreptul mistic.
Urcuşul şi trecerea în partea cealaltă pe Valea Cernei, pe lângă troiţa din culme şi cu nişte peisaje formate din amestecul de ceaţă şi nori, adevărate bijuterii ale naturii imortalizate pe memoria camerei foto şi mirarea că în Valea Cernei vremea s-a înseninat, fotografiile făcute cu lacul de acumulare Prisaca, pensiunile din zonă şi, de ce nu, cu cele 7 Izvoare Calde putând fi lesne asemuite cu peisajele tiroleze pe care le vedem aproape zilnic pe canalele de călătorii la televizor.
Ei şi cum vă spuneam, cu schimbările spectaculoase de vreme, după ce trec de Herculane şi mă îndrept spre Topleţ pentru a ajunge la Orşova, iar se înnourează, iar apropierea de Orşova vremea mohorâtă mă face să cred că vom avea parte de câteva reprize de ploaie. Dar, surpriză, odată de apropierea Dunării o ceaţă discretă învăluie pe toţi cei ce în aceste zile au vrut să viziteze golful Cernei precum, zona navigabilă şi a şantierului naval de aici. Şi iarăşi câteva fotografii făcute în aceste condiţii de schimbări spectaculoase ale vremii vor constitui poate pe viitor tot atâtea repere ale frumuseţilor naturii ce doar ocazional şi cu ceva noroc, pot fi surprinse de obiectivul aparatului de fotografiat în aceste zile autumnale.
Am mai spus-o cu altă ocazie şi mă văd nevoit să repet. Un traseu peste culmea Godeanul cu ieşirea spre Herculane şi Orşova ori spre Cerna Sat şi, de ce nu, până la Izvoarele Cernei ori Pasul Jiu – Cerna ar trebui parcurs de fiecare gorjean întocmai ca un pelerinaj. Peisaje mirifice, locuri noi, oameni ospitalieri şi binevoitori şi nu în ultimul rând forme şi fenomene ale naturii ce te pot lăsa „perplex” iată numai câteva dintre atributele ce se pot constitui în tot atâtea motive de a parcurge acest veritabil sanctuar al naturii şi a-i desluşi tainele şi frumuseţile pe care natura le-a pus cu generozitate în împărăţia de piatră a Godeanului acum când se aşteaptă pe culmi şi primii fulgi de zăpadă ai noului sezon hibernal ce nu va întârzia să apară.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here