Odată cu venirea primăverii – Acţiuni de prevenire la nivel local

532

Cu puţin timp în urmă a demarat campania iniţiată de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Târgu-Jiu prin componentele sale specifice, vizând folosirea focului deschis atât la agenţii economici cât şi la gospodăriile populaţiei în această perioadă,  precum şi cunoaşterea ori folosirea mijloacelor  de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau manifestări telurice.

Astfel şeful SVSU local  împreună  cu agenţi de prevenire alocaţi fiecărei zone s-au deplasat în mai multe puncte de pe raza municipiului Târgu-Jiu şi a localităţilor componente  în derularea  acţiunilor de conştientizare a populaţiei faţă de problemele folosirii necorespunzătoare a focului deschis, precum şi a modului de folosire a stingătoarelor 1atât la incendiile de autoturisme, cât şi la cele din unităţile economice ori gospodăriile populaţiei.
Pentru perioada următoare după cum ne mărturisea jr. Radu Truşcă, şeful SVSU  Târgu-Jiu, vor fi convocaţi specialiştii  acestei structuri pentru punerea în practică a mecanismului de îndrumare şi control  legat  de arderea resturilor din gospodării şi evitarea incendiilor în lăcaşele de cult odată cu apropierea Sărbătorilor Pascale.
3Trebuie menţionat în acest context faptul că întreaga activitate  a serviciului este sprijinită de dr. ing Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu, ce din această postură ocupă şi funcţia de Preşedinte al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă.
4Tot de la începutul acestui an au fost montate trei noi sirene electronice de alarmare ce vor mări raza de actiune a centralei SONIA pusă în funcţiune anul trecut. Noile locaţii sunt Liceul Bârseşti, Şcoala de muzică Târgu-Jiu şi zona situată în perimetrul ANL Narciselor. La capitolul achiziţii mai putem semnala achiziţionarea a zece bucăţi hidranţi supraterani, ce vor fi montaţi de firma specializată SC Aparegio Gorj în perimetrele cu deficit de astfel de instalaţii 5din Târgu-Jiu, scopul demersului fiind la final reducerea timpului de intervenţie a forţelor specializate în caz de incendii.
SVSU Târgu-Jiu desfăşoară în aceste zile şi derularea programului naţional «NU TREMUR LA CUTREMUR»  în u6nităţile şcolare de pe raza municipiului şi a localităţilor componente.
Zilele trecute am participat la o astfel de acţiune de prevenire şi  informare în rândul elevilor şi am fost mulţumit de ce am văzut. Scopul final al tuturor demersurilor  de acest fel este însuşirea de către elevi (şi nu numai) a 7modalităţilor de comportare în caz de situaţii de urgenţă, cum ar fi undele seismice, precum şi conştientizarea asupra pericolelor generate de improvizaţii atât în unităţile şcolare cât şi în locuinţele personale.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.