Obligaţi să nu țină distanță de FNME şi USMO! Control judiciar prelungit pentru Condescu și Temelescu

303

Primul termen din această toamnă în procesul pe care foștii șefi de la Pandurii, Marin Condescu și Viorel Temelescu, îl au pe rolul Tribunalului Olt, nu le-a adus acestora vești prea bune. Instanța a decis prelungirea în continuare a măsurii controlului judiciar, deși toamna aceasta se vor împlini doi ani de când a fost dispusă măsura respectivă față de cei doi. Instanța a dispus totuși ridicarea unei interdicții, cea privitoare la posibilitatea ca Marin Condescu să treacă pe la sediul sindicatelor pe care le-a condus.

“Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a «controlului judiciar» privind pe inculpaţii CONDESCU MARIN şi TEMELESCU VIOREL. În baza art.208 alin.3 C.p.p. rap. la art.207 alin.4 C.p.p: Menţine măsura preventivă faţă de inculpaţi. În baza art. 215 alin. 8 şi 9 C.p.p. Admite cererea inculpatului şi dispune încetarea obligaţiei impusă acestuia conform art. 215 alin. 2 C.p.p. de a nu se deplasa la sediul FNME (Federaţia Naţională Mine şi Energie) şi USMO (Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia). Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpaţi şi procuror, în ceea ce priveşte măsura preventivă”, a stabilit instanța.
facs condescuPrelungirea controlului judiciar îi ține însă în continuare departe pe cei doi foști șefi de la Pandurii de sediul clubului de fotbal, precum și de cel al Complexului Energetic Oltenia. Fostul președinte și adjunctul său au posibilitatea de a contesta decizia de acum și a spera că la Curtea de Apel Craiova vor obține o soluție care să le fie favorabilă, procesul în care sunt judecați pentru că ar fi prejudiciat clubul de fotbal cu câteva milioane de lei fiind aproape de pronunțarea unei sentințe. În toamna lui 2013, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, dar instanțele de judecată nu au emis mandate de arestare pe numele lor, așa cum cereau anchetatorii, din lipsă de probe. Pe parcursul procesului ambii s-au declarat nevinovați, Condescu repetând de mai multe ori că nimic din activitatea sa la clubul Pandurii nu a fost de natură penală.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here